- Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov au descoperit bijuterii, metale prețioase, tutun și sume mari de bani în urma celor 17 percheziții domiciliare efectuate marți dimineață, 21 octombrie, într-un dosar penal ce vizează infracțiuni de contrabandă.
Marți dimineața, 21 octombrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, au pus în aplicare 17 mandate de percheziție domiciliară. Acțiunile au avut loc în 13 locații din județul Brașov, 2 din județul Covasna și alte 2 din județul Dâmbovița.
Perchezițiile au vizat activități infracționale prin care mai multe persoane ar fi introdus în țară, pe parcursul anului 2025, bunuri supuse regimului vamal – bijuterii și metale prețioase – prin sustragerea de la controlul vamal. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat peste 223.000 de lei, 164.000 de euro, 11.800 de dolari americani, precum și alte sume de bani în valută străină. De asemenea, au fost identificate și indisponibilizate peste 15.000 de grame de bijuterii și metale prețioase, precum și o cantitate de tutun nemarcat fiscal.
Toate bunurile și valorile ridicate vor fi administrate în cadrul anchetei pentru stabilirea întregii stări de fapt.
După finalizarea perchezițiilor, un bărbat de cetățenie turcă, în vârstă de 67 de ani, a fost condus la sediul Poliției Brașov pentru audieri. În urma acestora, s-a dispus reținerea sa pentru 24 de ore și introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov. În cursul zilei de miercuri, 22 octombrie, bărbatul urmează să fie prezentat procurorului de caz pentru dispunerea unor măsuri suplimentare.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Persoanele vizate în dosar beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
(Alina ROMAN)