- Un autocar și un ansamblu TIR s-au lovit în această dimineață în zona comunei Porumbacu pe drumul național. Echipaje de ambulanță și ISU acordă ajutor la 57 de persoane din cele două vehicule.
Autoritățile au activat planul roșu de intervenție. Șoferul autocarului a rămas încarcerat.
„Plan Roșu activat în județul Sibiu în urma unui accident rutier. Este vorba de un autocar care a ieșit în afara părții carosabile pe DN 1 pe raza localității Porumbacu de Jos. Începând cu ora 07:00 a fost activat planul roșu de intervenție. Din primele informații nu se cunoaște numărul total de victime”, anunță ISU Sibiu.
La fața locului sunt mobilizate trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple, o autospecială de stingere și șase ambulanțe SAJ dintre care una cu medic.
De asemenea la fața locului a fost alertat elicopterul SMURD. „În accident sunt implicate un autocar în care ar fi 57 de persoane și un autocamion. Din primele informații șoferul autocarului a rămas încarcerat, s-a acționat pentru extragerea lui. Acesta este inconștient și a fost preluat de medicii prezenți la fața locului. Cele 56 de persoane din autocar au fost evacuate nu mai sunt alte persoane încarcerate. Șoferul autocamionului nu are nevoie de îngrijiri medicale. Intervenția este în desfășurare”, transmite slt. Andreea Ștefan.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 1 Brașov-Sibiu, în apropierea localității Porumbacu de Jos, județul Sibiu, pe sensul de mers către Brașov, un autocar în care se aflau 54 de pasageri s-a răsturnat în afara carosabilului. Potrivit primelor informații, în urma impactului, șoferul (bărbat, 33 de ani) a rămas încarcerat, în timp ce pasagerii au reușit să se autoevacueze.
Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri pentru a permite intervenția echipajelor specializate.