ANM: Ninsori și ger. Temperaturile scap până la minus 20 de grade C


cod-galben-de-gerVremea se va răci în weekend, anunță Administrația Națională de Meteorologie. În unele zone, temperaturile vor atinge și minus 20 de grade Celsius. De asemenea, nu vor lipsi precipitațiile sub formă de zăpadă, potrivit meteorologilor.

Florinela Georgescu de la Administrația Națională de Meteorologie spune pentru TVR1: Iarna vine cu toată forța, nu este o situație valabilă doar pentru zona României, ci pentru întreaga Europă. Vorbim despre o masă de aer de origine arctică, aer foarte rece care a reușit să își facă drum către regiuni la altitudini medii și chiar mai sudice.

Nopțile vor fi cu temperaturi de minus 10, minus 20 de grade, în special duminică spre luni și luni spre marți, iar zilele vor fi din ce în ce mai reci.

Sunt temperaturi foarte apropiate de recordurile lunii februarie, cu cele mai scăzute temperaturi înregistrate vreodată. Pe de altă parte, este și un pic de vânt care va intensifica senzația de frig.

Începând de luni, vorbim și despre precipitații, care își vor face apariția, mai ales în partea de sud sau jumătatea de sud a țării și vor fi însoțite de un vânt în intensificare.

Este foarte posibil ca luni, marți, aceste ninsori să aibă aspect de viscol. Toată acea ninsoare se va depune pentru că va veni pe un sol înghețat.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.