Așa arată noul refugiu Scara, ridicat de Asociația Montană Carpați


În anul 2018, cel de-al doilea refugiu din Șaua Scara a fost împrăștiat în vale, după 10 ani de adăpostit iubitori ai muntelui.

Primul refugiu încă rezistă, din 1990, în aceeași șa, însă devenise un depozit de deșeuri. Tot în 2018 Asociația Montantă Carpați a urcat să îl curețe de câteva sute de kilograme de deșeuri și să-l repare, ca să poată adăposti, totuși, câțiva oameni, în lipsa celui mai mare.

Zona avea nevoie de un refugiu mai trainic pentru drumeții mai sigure în Făgăraș, așa că au început demersurile pentru ridicarea celui nou. Primul refugiu rămâne deschis și astăzi, iar la nevoie câteva persoane se pot adăposti și aici.

,,Am deschis refugiul Scara din Munții Făgăraș! Sperăm să-ți fie de folos, montaniardule obosit, înfrigurat, prins de ploaie sau de vânt, să te ajute să-ți continui cu bine drumul! După o lună de lucrări în creastă și colaborarea a zeci de voluntari și parteneri, le mulțumim tuturor pentru sprijin! Ne bucurăm că Scara ne-a unit forțele, ca să-l putem da comunității! Te invităm să ne fii alături și de-acum încolo! Începem mentenanța, așa că dacă treci pe acolo și îți pare că ar trebui să intervenim undeva anume, scrie-ne un mesaj cu detalii. Între timp, cărările cele mai line să le avem cu toții”, au spus cei de la Asociația Montană Carpați.

refugiul Scara, când încă era în construcție

Refugiul este amplasat în Șaua Scării, la 2.146 m, în vecinătatea Vârfului Negoiu (2.535 m) și a Custurii Sărății, unul dintre cele mai expuse și dificile segmente din Munții Făgăraș. De la Cabana Negoiu (1.550 m) până în Șaua Scării este o drumeție de aproximativ trei ore.

Proiectul este rezultatul muncii de peste doi ani a unei echipe de voluntari profesioniști (arhitecți, ingineri, coordonatori), care și-au unit forțele în Asociația Montană Carpați (AMC). Au lucrat la conceptul refugiului, au evaluat terenul, au plănuit și coordonat urcarea materialelor în creastă, precum și construcția lui propriu-zisă.

Refugiul se întinde pe 36 mp, împărțiți în două zone funcționale: un vestibul și un spațiu comun cu loc de luat masa și dormit. Refugiul poate adăposti circa 15-18 persoane, dar poate depăși această capacitate când situația o va cere.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.