Pentru că avem multe de spus!

.

Banca ce își închide toate casieriile până la finalul lui octombrie


Digitalizarea proceselor bancare ajunge la un nou nivel, în ţara noastră.

Din 29 octombrie vom avea prima bancă din România unde nu se va mai putea depune sau ridica numerar, la şi de la ghişeu.

BANCOMAT,,Cel mai scurt drum pâna la bancă e cel pe care poţi să nu îl faci deloc. Aşa că începând cu 29 octombrie 2018, toate casieriile ING se vor închide, dar vei putea face în continuare operaţiuni, mult mai rapid şi mai simplu”, arată un mesaj primit de clienţii ING, bancă ce are peste 1 milion de persaone fizice în portofoliu.

În Făgăraş, ING oricum nu mai avea casierie de câţiva ani. La ora aceasta funcţionează un bancomat în incinta magazinului Kaufland.

În mesajul către clienţi, ING vorbeşte şi despre alternativele puse la dispoziţie. Prima este depunerea de numerar direct la ATM, cu ajutorul cardurilor ING în lei sau euro.

A doua ar fi ordinul de plată. Mai există şi posibilitatea transferului din conturile altor bănci prin opţiunea ,,portează-ţi banii”.

Alte persoane vor putea alimenta contul clientului ING fie prin transfer bancar fie direct la ATM-ul ING cu ajutorul unui cod special.



Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *