Cadrele didactice şi nedidactice ar putea primi stimulent de risc pe perioada stării de urgenţă şi de alertă (Proiect)


  • Deputaţii din Comisia pentru muncă şi protecţie socială au dat raport favorabil unui proiect de lege pentru acordarea unui stimulent de risc personalului din învăţământ în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea noului coronavirus, informează Digi24.ro.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 21 septembrie şi se află pe ordinea de zi de marţi a plenului Camerei Deputaţilor, decizională în acest caz.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare acordarea unui stimulent de risc cadrelor didactice, precum şi personalului didactic auxiliar şi personalului nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, din învăţământul particular acreditat şi din unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior, în cuantum de 2.000 de lei lunar, respectiv de 1.500 de lei lunar, pe durata stării de alertă şi a stării de urgenţă, pentru implicarea şi expunerea în faţa riscului răspândirii SARS-CoV-2.

Proiectul amendat prevede astfel: “(1) Începând cu anul şcolar/universitar 2020/2021, pe perioada stării de alertă/stării de urgenţă instituite ca urmare a situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2, personalul didactic, personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, precum şi din unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior, beneficiază de un stimulent de risc după cum urmează: a) în cuantum de 2.000 de lei lunar, pentru personalul didactic; b) în cuantum de 1.500 de lei lunar, pentru personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic. (2) Stimulentul de risc prevăzut la alin.(1) se acordă pe durata desfăşurării cursurilor aferente anului şcolar /universitar pe perioada stării de alertă/stării de urgenţă, proporţional cu timpul în care persoanele din categoriile prevăzute la alin.(1) îşi desfăşoară fizic activitatea în cadrul unităţilor de învăţământ în prezenţa antepreşcolarilor/ preşcolarilor/ elevilor/ studenţilor”.

Foto: OCTAV GANEA/INQUAM PHOTOS








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.