Campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice la Făgăraș. Aparatele vechi pot fi predate gratuit


Marți, 16 septembrie, locuitorii municipiului Făgăraș pot scăpa de aparatele electrice și electronice vechi, defecte sau scoase din uz, precum și de bateriile consumate. Acțiunea este organizată de Asociația ENVIRON, în parteneriat cu Primăria Municipiului Făgăraș.

Organizatorii reamintesc că aruncarea deșeurilor electrice și electronice împreună cu gunoiul menajer este interzisă prin lege, acestea trebuind predate doar în puncte de colectare autorizate.

În cadrul campaniei, predarea se face gratuit, fie în punctul fix, fie direct de la domiciliu. Punctul de colectare va fi amplasat între orele 10:00 – 12:00 în parcarea din fața Stadionului Municipal. Între orele 12:00 – 15:00, echipele vor ridica aparatele direct de la domiciliu, pe baza solicitărilor telefonice la numărul 031.827.0000.

Reprezentanții primăriei subliniază că implicarea cetățenilor contribuie la protejarea mediului și la menținerea unui oraș mai curat.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.