Când începe școala în septembrie


 

Școala Gimnazială Recea

 

Cursurile anului școlar 2025 – 2026 vor începe în data de 8 septembrie 2025 și se vor încheia în data de 19 iunie 2026. Anul educational este împărțit în cinci module de învățare și tot cinci perioade de vacanțe. Programele„Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, în baza deciziilor luate de unitățile de învățământ.

Elevii aflați în ani terminali, care au de susținut Evaluarea Națională, respectiv examenul de Bacalaureat, vor încheia anul școlar 2025 – 2026 mai devreme.

Anul şcolar 2025 – 2026 se structurează, pe intervale de cursuri și intervale de vacanță, astfel: Intervale de cursuri

Modulul 1: de luni, 8 septembrie 2025 până vineri, 24 octombrie 2025;

Modulul 2: de luni, 3 noiembrie 2025 până vineri, 19 decembrie 2025;

Modulul 3: de joi, 8 ianuarie 2026 – până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026 sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

Modulul 4: de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026 sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026;

Modulul 5: de miercuri, 15 aprilie 2026 până vineri, 19 iunie 2026.

 

Intervale de vacanță

La finalul modulului 1 (vacanța de toamnă): de sâmbătă, 25 octombrie 2025 până duminică, 2 noiembrie 2025;

La finalul modului 2 (vacanța de iarnă): de sâmbătă, 20 decembrie 2025 până miercuri, 7 ianuarie 2026;

La finalul modului 3 (vacanța de schi/mobile): o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 9 februarie – 1 martie 2026;

La finalul modului 4 (vacanța de Paște): de sâmbătă, 4 aprilie 2026 până marți, 14 aprilie 2026;

La finalul modului 5 (vacanța de vară): de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.