Ce subiect ar avea un film a cărui acţiune s-ar petrece în Făgăraş? Interviu cu producătorul Andrei Bărbat


Vineri seara la Casa de Cultură din Făgăraş a avut loc proiecţia filmului ,,Pentru România”, un film de aventură în care doi daci – călători prin timp – au ajuns în România zilelor noastre şi au avut faţă de ea poziţii şi sentimente diametral opuse: unul este nemulţumit de ţară şi vrea să se întoarcă în timpul lui să schimbe istoria, altul este îngăduitor cu urmaşii dacilor şi romanilor şi chiar încântat de patriotismul acestui popor. Cei doi daci se luptă între ei la o distanţă de 2.000 de ani de momentul lor, iar din lupta aceasta câştigă la final România. Câştigul constă în însăşi existenţa ei astăzi.

Producţia a fost bine primită de publicul făgărăşean, iar autorul ei a promis că se întoarce în oraşul nostru în 2019 cu un alt film la care deja lucrează.

Lungmetrajul este producţia unui tânăr din Otopeni, cu rădăcini în satul făgărăşean Şercăiţa, Andrei Daniel Bărbat. Acesta a absolvit o facultate de studii media în Anglia, aşa că a realizat un film internaţional, purtându-şi eroii inclusiv prin Londra.

Făgăraşul este ultimul din şirul oraşelor în care a ajuns acest film în anul 2018, urmând ca la anul să ia calea şi a altor părţi din ţară, precum şi a Angliei şi Franţei.

Producătorul filmului (care este şi actorul principal) s-a gândit ce subiect s-ar potrivit unui film care este turnat la Făgăraş. Veţi afla citind cele de mai jos.

Andrei Bărbat

Andrei Bărbat a acordat următorul interviu ziarului ,,Salut Făgăraş”:

Cristina Cornilă: De ce un subiect din istoria României?

Andrei Bărbat: Am ales un subiect din istoria României pentru că până la urmă este o istorie de 2.000 de ani, iar asta înseamnă că avem foarte multe oportunităţi şi surse de inspiraţie pentru orice tip de film din sfera aceasta: de la filme de acţiune, filme de comedie şi până la filme epice. 48424428_269251647094651_2198801429081096192_n

C.C.: Filmul a ,,văzut” deja toată ţara?

A.B.: Mi-ar plăcea să fi văzut toată ţara. Din păcate, n-a mers chiar până în fiecare colţ al ţării, dar a văzut o bună parte din ţară. Anul viitor va vedea câte ceva şi din afara ţării: Londra şi un festival din Franţa. Până acum a fost în Bucureşti, Târgu Mureş, Slatina, Piteşti, Braşov de două ori, iar acum a ajuns în Făgăraş, care are şanse să devină oraşul său preferat!

C.C.: Dacă ar fi să te întorci tu în timp, să faci invers călătoria personajelor tale, ce ai vrea să fii: dac sau roman?

A.B.: (fără să stea pe gânduri) În mod clar, dac! E adevărat că dacii au fost învinşi de romani, iar asta ar însemna să-mi aleg o soartă de pierzător, dar în orice caz prefer un dac care pierde decât un roman fals şi câştigător.

C.C.: Dar ştii că n-ai urechi de daci, nu?

A.B.: (râde) Ştiu!!!

48314865_264798380861949_2403986082828910592_nC.C.: Cât de semnificativ poate fi un moment istoric pentru tinerii consumatori de filme, care aleg să se uite la filme SF, la filme cu eroi din viitor, nu din trecut?

A.B.: Aici cred că este în primul rând responsabilitatea producătorilor, care ar trebui ca, atunci când văd că tinerilor le place un anumit gen de film, să încludă acel gen în filmul istoric. Filmul istoric poate avea un succes răsunător, un impact cu adevărat mare, dacă îşi asumă preferinţele tinerilor şi dacă oferă elemente de supereroi, de acţiune, de efecte speciale… Într-un fel, putem spune că şi noi am avut această abordare în filmul ,,Pentru România”.

C.C.: Care e actorul tău preferat din cinematografia românească?

A.B.: Marius Manole.

C.C.: Şi din cea internaţională?

A.B.: Shia LaBeouf, actorul principal din ,,Transformers”.

C.C.: Te-ai gândit deja la următorul tău film?

A.B.: Da. Va fi anul viitor (foarte sigur). Este un film de acţiune şi comedie centrat pe doi poliţişti. Se va numi ,,De cursă lungă” şi va veni şi în Făgăraş, probabil în timpul toamnei.

C.C.: Ai studiat în Anglia. Ce te-a făcut să te (mai) întorci acasă?

A.B.: Faptul că aici am văzut o deschidere mai mare din partea tuturor, din partea echipei, din partea autorităţilor, publicului, colaboratorilor… Aici simt că pot să realizez mai multe lucruri decât în Anglia. Oricât de ciudat ar părea, în Anglia mi s-au pus nişte limite care mi s-au părut incorecte, pe când în România – cu toate lipsurile ei – nu le-am întâmpinat.

C.C.: Ce subiect vezi tu potrivit pentru un film a cărui acţiune s-ar petrece în Făgăraş?

A.B.: (fără să stea pe gânduri) Asta-i o întrebare foarte bună, fiindcă pe drum spre Făgăraş chiar m-am gândit dacă ar merge un film făcut aici. Mi-a venit ca exemplu filmul ,,Attack the block”, un film din 2011 cu nişte puşti dintr-un cartier micuţ al Londrei, cartier în care aterizează o navă spaţială, iar ei sunt fugăriţi de un extraterestru. Nimeni nu-i crede, căci în acel cartier, la cât e el de mic, nu e niciodată acţiune, nu se întâmplă nimic deosebit. La o acţiune similară mă gândeam şi pentru Făgăraş: nişte tineri care au o viaţă liniştită, banală, chiar plictisitoare să se lovească dintr-odată de ceva special, cum ar fi o navă specială sau nişte monştri… Dintr-odată tot Făgăraşul ajunge într-o atmosferă total opusă celei care exista până atunci.48364102_266641667363189_588381202105237504_n

C.C.: Care e filmul tău preferat pe care ai putea să-l revezi şi de zece ori?

A.B: ,,Transformes”! Aproape săptămânal îl revăd şi sunt anumite scene care îmi plac la nebunie. Uneori mă uit chiar în autobuz la acest film, pe youtube.

C.C.: Îţi aminteşti ultimul film la care ai plâns sau să te întreb altcumva: ai plâns vreodată la un film?

A.B.: (nu ezită) O, da, am plâns! Eu sunt un mare fan al benzilor desenate şi am plâns şi la nişte benzi desenate – ,,Cowboy Bebop”, un serial de animaţie japonez, de la care mi-aduc bine aminte chiar şi acum de episodul cu numărul 23. Am plâns şi la filmul ,,Beautiful Mind”, pe care l-am văzut acum vreo 2 ani. Nu cred că este ultimul la care am plâns, dar pe acesta mi-l amintesc că m-a făcut să plâng.

C.C.: Cum se face că eşti producător, regizor, editor, scenarist şi actor în filmul acesta?

A.B.: Din cauza bugetului restrâns am fost nevoiţi să abordăm unele lucruri altcumva decât ar fi fost ele ok pentru o producţie. De asemenea, pe parcursul filmului se mai observă şi câteva lipsuri sau câteva dezavantaje tehnice, dar ni le asumăm, fiindcă este vorba de un început de carieră pentru noi şi nu ne e ruşine, deoarece cu fiecare film produs căpătăm mai multe oportunităţi de a ne îmbunătăţi. Chiar anul viitor urmează să lansăm un nou film. Echipa noastră deja s-a extins, avem mai mulţi colaboratori, avem şi câţiva potenţiali sponsori care vor finanţa un buget mai performant şi avem încrederea că anul viitor vom veni cu un film mult mai bine realizat şi elaborat.

Despre producător:

Vârsta: 24 ani

Domiciliul: Otopeni, jud. Ilfov

Studii:

  • Liceul ,,Tudor Vianu” din Bucureşti
  • Facultatea ,,East 15” din Anglia – 1 an actorie
  • University of Hertfordshire – 3 ani, licenţă în studii media şi limba engleză




One thought on “Ce subiect ar avea un film a cărui acţiune s-ar petrece în Făgăraş? Interviu cu producătorul Andrei Bărbat

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.