Pentru că avem multe de spus!

.

Creșa „Mămăruța“ se deschide în 14 septembrie!


Creșa „Mămăruța“, situată pe strada Cerbului din Făgăraș, îşi deschide porţile pentru copiii antepreşcolari, începând cu data de 14 septembrie. Pentru acest an școlar există un număr de 30 de locuri, toate fiind deja ocupate.

Creșa Mămăruța are o capacitate de 30 de locuri, iar beneficiari sunt copiii cu vârsta cuprinsă între 3 luni și 2 ani. Creșa se va deschide de luni, 14 septembrie. În acest sens au fost luate toate măsurile de prevenire și combatere a bolilor. Și pentru ca totul să funcționeze în parametri optimi, a mai fost asigurată încă o încăpere, tocmai pentru a nu diminua numărul total de locuri disponibile. Din fericire, față de alți ani, nu au mai fost atât de multe solicitări de înscriere a micuților. Au venit la noi doar părinții care, în această perioadă grea, nu au cu cine își lăsa copilașii“, a informat Camelia Sas, șef birou Servicii strategii, programe și proiecte din cadrul Direcției de Asistență Socială din Făgăraș.

În prezent, Creșa Mămăruța, situată pe strada Cerbului nr. 5, numără 11 angajați și funcționează cu program prelungit, de la 08.00 la 17.00. Părinții trebuie să aducă creșă mai multe acte pentru prima zi.

În primul rând, părinții trebuie să aducă adeverințe care să ateste venitul pe ultimele 6 luni, pentru a se calcula contribuția pentru fiecare copil. Apoi, trebuie să aibă și un trusou al copilului. Apoi, acte medicale, adică avizul medical pentru reintrare în colectivitate și dovada de vaccinare, dacă există vaccinuri noi“, a mai spus Camelia Sasu.

De anul viitor, însă, vor funcționa, la Făgăraș, alte două creșe. Una va avea sediul pe strada Tăbăcari, iar alta pe strada Nicolae Bălcescu. La cea de pe strada Tăbăcari se lucrează de zor în această perioadă. Va avea o capacitate de 25 de locuri pentru ante-preșcolari și noi locuri de muncă pentru cadre didactice și personal auxiliar.

(A. ROMAN)







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.