Pentru că avem multe de spus!

.

De la pasiune, la afacere. La mulţi ani, Mapi!


Dacă aţi auzit cumva de Mapi la Făgăraş, trebuie să fi auzit în acelaşi context şi de creatoarea lui, Adelina-Cecilia Iancu. Şi viceversa. Mapi este făgărăşean autentic, nu-l mai întâlniţi pe niciunde altundeva, este prietenos şi jucăuş, este blond (să mă credeţi pe cuvânt) şi are şi casa lui în oraşul nostru. De nu i-aţi călcat încă pragul, este pentru că fie nu aveţi copii încă, fie aceştia au crescut înainte ca Mapi să se nască.

 

Adelina-Cecilia Iancu, la cei 31 de ani ai săi, este cea care l-a inventat pe Mapi. Iar, dacă nu v-aţi prins până acum ce e cu el, Mapi este prietenul tuturor copiilor şi părinţilor din Făgăraş. Căsuţa lui Mapi este un loc de joacă situat pe strada Ionchentie Micu Klein.

Adelina a terminat o facultate de Pshio-pedagogie, dar recunoaşte că, dacă ar da timpul înapoi, ar începe cu un liceu pedagogic. Este mama a doi copii şi, odată cu existenţa lor, şi-a descoperit în ea însăşi resurse nelimitate de a-şi dedica viaţa profesională micuţilor.

,,Am terminat profilul mate-info la ,,Radu Negru”, iar apoi m-am dus spre această facultate. Nu zic că nu mi-a plăcut, dar parcă ar fi trebuit să fac Liceul Pedagogic, la cât de mult îmi place să lucrez cu copiii. Eu am doi copii, Andrei de 6 ani şi Mihai de 3 ani. După ce l-am născut pe cel mare şi a crescut suficient încât să începem să mergem la locuri de joacă, am constatat că nu prea avem unde. Am fost cu el la singurul loc de joacă de pe atunci din Făgăraş şi nu ne-a încântat. Între timp, tot cochetam cu soţul meu să ne deschidem propria noastră afacere. Ni s-a părut că o idee bună de business ar fi ceva în direcţia asta şi ne gândeam fie la un spaţiu de joacă, fie la un after school, fie la o grădiniţă particulară”, mărturiseşte Adelina.

Soţii Iancu au optat pentru spaţiul de joacă, o investiţie care se dovedea a avea o rată de funcţionare mai mare şi necesita un buget mai mic. Însă, locul de joacă nu avea să fie unul clasic, deschis doar pentru a-i primi cu ora pe copii, ci unul care să găzduiască tot felul de alte activităţi conexe.

Mapi locuieşte în fosta grădiniţă de pe strada Inului

Într-un spaţiu al Bisericii Evanghelice de pe fosta stradă a Inului – astăzi Inochentie Micu Klein – sălăşluieşte Mapi. Destinul acestei clădiri avea să se lege cumva tot de copii.

,,Am închiriat clădirea de 150 de mp de la Biserica Evanghelică, împreună cu curtea, ca să deschidem acest loc de joacă. În mod firesc, următoarea provocare era cum să-l denumim. În perioada aceea făcusem o şcoală antreprenorială la Braşov, Business Mom – pentru cei care au auzit de ea – iar acolo primul lucru pe care l-am învăţat a fost că atunci când deschizi o afecere trebuie să vii cu ceva nou, ce nu mai există. Deci, nu puteam să găsim o denumire a locului care să mai fie prin ţară sau care să poarte amprenta vreun personaj din desene animate. Trebuia ca atunci când dădeai căutare pe Google numele nostru să fie unic şi să apară doar la Făgăraş. Aşa s-a născut Mapi, un ursuleţ prietenos cu copiii, a cărui denumire este pur şi simplu creaţia noastră. Mapi vine de la iniţialele faimiliei mele: Mihai, Andrei, Paul şi Iancu”, explică Adelina.

Căsuţa lui Mapi s-a deschis la 1 octombrie 2019. Nu de mult timp, Mapi a împlinit primul lui an de existenţă.

Cursuri variate în spaţiul de joacă

Mapi înţelege că micuţii, pe lângă joacă, au nevoie şi de alte activităţi didactice, chiar dacă unele dintre acestea se întrepătrund cu joaca, aşa că nu s-a supărat când creatoarea lui a decis ca în căsuţa sa să organizeze diverse cursuri. Mapi şi-a pus casa la bătaie şi a fost deschis ideii.

Aşa au apărut cursurile de inginerie robotică, în fiecare sâmbătă dimineaţa, pentru două grupe a câte 10 copii fiecare. Profesoara se numeşte Mihaela Muşat, o făgărăşeancă stabilită la Braşov, care vine săptămânal să ţină unul dintre cele mai inedite cursuri din Căsuţa lui Mapi. Acest curs este destinat copiilor peste 6 ani, iar un abonament de 4 şedinţe costă 200 de lei. O şedinţă durează o oră şi jumătate.

Un alt modul este cel de învăţare a limbii germane prin joacă şi se adresează micuţilor de la 4 la 6 ani. Tot sâmbăta dimineaţa se ţine, iar profesoara Mara Drăghiciu, şi ea originară din Făgăraş, vine săptămânal de la Sibiu.

Mai nou intrat în Căsuţa lui Mapi, un astfel de curs de germană se adresează şi adulţilor. O şedinţă costă 35 de lei, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii, iar la abonamente se fac şi reduceri. Şedinţa pentru adulţi este de 1 oră şi 45 de minute, iar cea pentru copii este de 1 oră şi 30 de minute.

Ziua de luni este dedicată creativităţii şi este rândul Adelinei să ţină acest modul. În fiecare zi de luni, de la 16.30, începe cursul de stimulare a creativităţii, care pe vremuri în şcoli era cunoscut sub numele de ,,lucru manual”. Probabil copiii îl îndrăgesc cel mai mult, căci fac cu Adelina ceea ce nu au timp părinţii să facă acasă cu ei: cusut, lipit, decupat, teatru de umbre şi câte şi mai câte. Materialele sunt incluse în preţul şedinţei, care este de 30 de lei pentru 1 oră.

Anul trecut, Căsuţa lui Mapi a mai găzduit şi un atelier de mărgelit. Anul acesta, proprietara vrea să aducă nişte cursuri de electrică şi electronică, precum şi de chimie experimentală, aflându-se acum în căutare de profesori care să lucreze la astfel de cursuri cu copii de vârste mici.

La vremuri noi, idei noi

După cum se vede treaba, Mapi este extrem de generos. Îşi deschide uşa casei pentru tot felul de cursuri şi de workshop-uri, care nu există în celelalte spaţii de joacă din oraş. Este blând şi înţelegător, deşi are doar puţin peste un anişor. Nu este nici gelos, deşi Adelina i-a mărturisit că în mintea ei a încolţit ideea de a-şi mai pune pe picioare o afacere, chiar două.

,,Nu zic că se va întâmpla mâine, dar mi-aş dori să pun pe picioare o grădiniţă particulară, româno-germană, pentru părinţii care vor mai mult decât un program clasic de grădiniţă. Mai cochetez şi cu ideea de a publica nişte cărţi de poveşti cu ilustraţii pentru copii”, dezvăluie în premieră Adelina-Cecilia Iancu.

După ce v-am povestit atâta despre Mapi, sunt aproape sigură că l-a apucat sughiţul! Era el vedetă oricum în oraş, dar nu se ştia atât de povestit.

Mapi îi cunoaşte pe aproape toţi copiii Făgăraşului, dar mai are multe de oferit şi celor care nu i s-au arătat până acum. Dacă sunteţi curioşi să îl cunoaşteţi, dacă vreţi la joacă sau la vreun curs dintre cele de mai sus, puteţi suna la nr.  0767938708. Mapi a delegat-o pe Adelina să vă răspundă!

(Cristina Cornilă)

 







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.