Pentru că avem multe de spus!

.

Deputata făgărăşeană Mara Mareş vrea să scoată o lege care să plafoneze taxele universitare


taxe universitareMara Mareş (PNL) a iniţiat un proiect de hotărâre prin care speră să convingă colegii parlamentari să plafoneze taxele de studii, în sensul ca acestea să nu mai crească în fiecare an, odată ce studentul a intrat la facultate.

,,Când un student intră la o facultate pe loc cu taxă şi se percepe o anumită taxă, în momentul de faţă universitatea are dreptul să îi crească acea taxă cu fiecare an, fără să existe o limită maximă a acesteia. Acest proiect de lege spune că universităţile sunt obligate să stabilească un cuantum al taxei de studiu în primul an, fără a putea să-l mărească pe parcursul ciclului universitar, decât cu rata inflaţiei, lucru pe care îl consider normal,” spune aceasta.

Proiectul a fost iniţiat de deputata făgărăşeană, însă printre semnatari figurează şi  alţi colegi de Parlament din mai multe partide.

Mareş speră ca iniţiativa sa să devină spirit şi literă de lege. Deocamdată proiectul îşi urmează cursul legislativ până să ajungă la votare.

(Cristina Cornilă)







One thought on “Deputata făgărăşeană Mara Mareş vrea să scoată o lege care să plafoneze taxele universitare

  1. constantin ionescu

    Tu sigur nu ai platit taxa…..Fata lu’ tata a frecventat universitatea la Londra,nu ca muritorii ,in romanica!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *