Pentru că avem multe de spus!

.

Deputatul PNL, Mara Mareș: Diminuarea contribuției la Pilonul II de pensii reprezintă un un furt și un atac la adresa proprietății private. 


alegeri-mara-maresPartidul Naţional Liberal a iniţiat o campanie naţională de informare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la Pilonul II de pensii, și mai ales a importanței acestor contribuții pentru viitorul oamenilor pe termen lung.

Pratic, pilonul II însumează 7 milioane de înțelegeri private, de contracte în care statul nu este parte. Șapte milioane dintre români plătesc lunar o contribuție către un fond de pensii private, și înțelegerea este ca, după 30 de ani de contribuții, suma acumulată să producă un randament bănesc lunar, randament ce va reprezenta pensia privată. Atât banii acumulați, cât și randamentul acesora reprezintă proprietatea contribuitorilor.

Această pensie privată va reprezenta un venit suplimentar și separat de pensia clasică, oferită de stat. Fiind vorba despre viitorul îndepărtat, foarte multă lume nu percepe în mod real gravitatea și seriozitatea atacului pe care PSD îl orchestrează în aceste zile asupra banilor pe care fiecare dintre noi i-am economisit.

Ce s-a întâmplat: înainte de țopăiala și de revoluția fiscală, contribuția la pilonul II reprezenta 5,1% din salariul brut. În urma revoluției fiscale, în mod normal, contribuția ar fi trebuit să crească până la 6 procente. În realitate, contribuția nici nu a crescut, dar nici măcar nu a rămas la 5,1 procente! PSD a scăzut contribuția la pilonul II până la 3,75%, ceea ce înseamnă că a intervenit în 7 milioane de contracte private fără măcar să-i pese de faptul că proprietatea privată este garantată prin constituție. Acesta este motivul pentru care discutăm acum despre naționaliarea pilonului II de pensii: faptul că guvernanții, încălcând raporturi juridice private, bagă mâna în economiile noastre și ne calcă în picioare planurile de viitor.

Orice persoană cu vârsta până în 45 de ani trebuie să fie atentă la economiile sale, trebuie să verifice dacă există identitate între banii pe care ei cred că îi dau către pilonul II și banii care ajung, în realitate, la acest pilon.

Este deja cunoscut faptul că penste 20-30 de ani, statul nu-și va mai permite să plătească pensii decente, din cauza îmbătrânirii generale a populației și a raportului dezechilibrat dintre pensionari și forța de muncă activă. Tocmai de aceea, sistemul de pensii private obligatorii este singura garanție că tânăra generație va avea din ce să trăiască după vârsta pensionării! Tocmai de aceea, PSD nu are voie să pună mâna pe acești bani, sub niciun pretext și în nici o circumstanță!

Pentru a opri mașinăria roșie de la a comite acest furt de proporții, Partidul Național Liberal, în strânsă colaborare cu Tineretul Național Liberal, organizație pe care o conduc, va întreprinde o serie de acțiuni: vom distribui pliante informative către angajații cu vârste până la 45 de ani, vom explica în mod simplu și clar sistemul pilonului II, vom avea o campanie de informare și în mediul online și vom organiza mitinguri de protest în municipiile reședință de județ. De asemenea, vom strânge semnături pentru creșterea contribuțiilor la pilonul II de pensii. Pe această cale, îi invit pe toți brașovenii care sunt interesați de pensiile și de economiile lor și ale copiilor lor, să se alăture campaniei PNL și TNL“, Mara Mareș, deputat PNL.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *