Două autoturisme implicate într-un accident pe DN 1, în zona localității Dridif. Două persoane au rămas încarcerate


Foto: Info Trafic Făgăraș

Un accident rutier a avut loc în aceasră seară pe DN 1, în zona localității Dridif. În eveniment au fost implicate două autoturisme, în care se aflau șapte persoane – șase adulți și un copil.

Potrivit ISU Brașov, două dintre victime au rămas încarcerate, dintre care una în stare de inconștiență. Echipajele de intervenție au reușit să le extragă din autoturism. La fața locului au intervenit o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare, două echipaje SMURD și un echipaj SAJ cu medic.

Reprezentanții IPJ Brașov au precizat că trei persoane au suferit leziuni corporale și primesc sprijin medical. Poliția a anunțat că urmează să fie stabilite împrejurările producerii accidentului, iar la finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale.

Circulația se desfășoară alternativ, pe o singură bandă, sub dirijarea polițiștilor rutieri.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.