Un tânăr de 19 ani din Făgăraș a fost reținut de polițiști, după ce a fost prins conducând un autoturism fără permis și sub influența substanțelor interzise.
Incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de 14 iunie, în jurul orei 16:40. O patrulă de poliție din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș, aflată în serviciu pe strada Uniunii, i-a făcut semn regulamentar de oprire unui șofer. Acesta a ignorat semnalul și a încercat să fugă, însă a fost urmărit și blocat de echipajul de poliție pe o altă stradă din municipiu.
La volan se afla un tânăr care nu a putut prezenta permis de conducere. Verificările în bazele de date au confirmat că acesta nu este posesor de permis. Mai mult, în urma testării, aparatul a indicat prezența unei substanțe psihoactive, precum și o alcoolemie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Având în vedere riscul pe care l-a reprezentat în trafic, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
Ulterior, procurorul de caz l-a prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.