Făgărășean reținut de polițiști. A intrat peste fosta concubină, deși avea ordin de protecție, apoi a intrat beat în casa altei femei și i-a furat telefonul mobil


Polițișii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu persoana suspectată în stare de reținere, după ce ar fi săvârșit infracțiunile de „amenințare”, „violarea de domiciliu”, „furt calificat” și “încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție”.

La data de 18 ianuarie a.c., în jurul orei 18:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fostul său concubin, pe numele căruia Judecătoria Făgăraș a emis anterior un ordin de protecție, ar fi pătruns fără drept în locuința acesteia și ar fi amenințat-o cu acte de violență, încălcând astfel prevederile ordinului.

La aceeași dată, polițiștii Municipiului Făgăraș au fost sesizați de către o altă femeie cu privire la faptul că, același bărbat, în timp ce se afla în stare de ebrietate, ar fi pătruns fără drept în locuința sa, ocazie cu care a sustras un telefon mobil, ulterior părăsind locul faptei.

În baza acestor sesizări, polițiștii au întocmit verificări, iar în urma audierilor și a administrării probatoriului în cauză, bărbatul a fost reținut și depus în cadrul Centrului de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiștii făgărășeni, în cadrul dosarului penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare”, „violarea de domiciliu”, „furt calificat” și “încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție”, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.