Făgărășeanul care „vapează“


 11402891_10205448645749247_1864351155434243054_o

Țigara electornică a devenit un tabiet la modă. Iar pentru mulți și o alternativă de a se lăsa de fumat. Cu toate că are și nicotină, dar și arome, țigara electronică pare a fi lipsită de toate acele substanțe nocive pe care țigara obișnuită le are. Să fie, totuși, așa? Remus susține că da. „Vapează“ de doi ani, a intrat în comunitatea celor care „fumează electronic“ și spune că viața i s-a schimbat în bine de când nu a mai fumat o țigară obișnuită.

Fumatul este, conform rapoartelor emise de Organizația Mondială a Sănătății, una din principalele cauze de îmbolnăvire și mortalitate. Sau, mai bine spus, la fiecare 6,5 secunde, undeva în lume, un om își pierde viața din cauza fumatului. Cu toate că majoritatea fumătorilor cunosc riscurile la care se expun, fumatul continuă să facă parte din rutina zilnică a milioane de oameni. De la conștientizare și până la abstinența la tutun e, de cele mai multe ori, o cale lungă. Iar dacă pentru unii renunțarea bruscă este suficientă, strategia „de luna viitoare mă las“ nu funcționează pentru toată lumea. Pe piață sunt o multitudine de soluții, mai mult sau mai puțin aprobate, dar și eficiente, pentru a renunța la fumat. Însă o metodă nouă, care se bucură de o remarcabilă popularitate este țigara electronică. Dar poate fi considerată țigara electonică o minune a lumii moderne? Remus spune că da. Are 39 de ani și de mai bine de 24 de ani a fumat între 2 și 3 pachete de țigări pe zi. Recent a descoperit că inhalatul de vapori, pentru că asta este, de fapt, și susține că e mult mai bun. Așa că a renunțat și la țigările obișnuite. „Am încercat de mai multe ori să renunț la fumat, însă am descoperit o alternativă în a întreține acest viciu într-o manieră mai puțin dăunătoare. Nu am susținut și nici nu voi susține că vapatul este mai sănătos. Formularea corectă ar fi că vapatul este mai puțin nociv decât fumatul. Dacă este să luăm în calcul faptul că o țigare clasică conține 3.000-4.000 de substanțe nocive, iar e-lichidul pentru țigări electronice în jur de 10-15, se poate trage ușor o concluzie. De asemenea, există și beneficiul reducerii cheltuielilor întreținerii acestui viciu cu până la 50-60%“, spune Remus.

Avantaje și dezavantaje

Așadar, costul este un avantaj major, dacă stăm să ne gândim că un pachet de țigări poate ajunge și la 30 de lei. Pe când, la țigările electronice, costul poate fi și de 3 ori mai mic. Dar Remus consideră că nu doar costul reprezintă un avantaj. „Cunosc persoane care aveau asm bronșic, iar fumatul clasic le înrăutățea starea. De când au trecut la vapat, starea lor s-a ameliorat. De asemenea revine pofta de mâncare, pe care fumătorii clasici o pierd, din cauza substanțelor din procesul de macerare al tutunului. Revine simțul mirosului și al gustului. Eu am început să vapez de 2 ani și deja simt schimbări majore în viața de zi cu zi. În primul rând de sănătate și, de ce nu, financiare. Din prima zi când am folosit țigara electronică, am renunțat definitiv la țigările din tutun. Lucru pe care îl consideram imposibil înainte. Am început să depun mai mult efort fără să obosesc, am redescoperit gusturi pe care le aveam doar când nu fumam. În plus, propilen glicolul din componența e-lichidelor absorbit de organism are un efect antibacterian și mi-a redus perioada și frecvența îmbolnăvirilor. Și aici mă refer la bolile pe care de obicei le facem pe cale aerobă“. Pe de cealaltă parte, specialiștii, doctorii, cercetătorii, nu sunt atât de siguri că inhalatul vaporilor este la fel de sănătos. Tocmai și pentru că țigara electronică a fost inventată acum 12 ani, iar studiile pe termen lung lipsesc. Mai mult, ei se tem că efectele să nu fie mult mai grave, decât în cazul fumatului clasic.

Ce este țigara electronică

Țigara electronică este un dispozitiv de eliberare a nicotinei, care are aspectul unei țigarete obișnuite, sau chiar a unui trabuc, fără a conține tutun. Uneori, țigara electronică poate lua și aspectul unui stilou. Aceasta folosește rezerve de nicotină lichidă. Aceasă substanță este încălzită și este produs un vapor, care este inhalat și apoi expirat de către fumător. Practic, se imită forma și procedeul în sine al țigărilor și fumatului, înlocuindu-se tutunul cu nicotina lichidă și fumul de țigară cu vaporii de nicotină. E-lichidul folosit are o formulă, pe cât de simplă, pe atât de complexă. „E-lichidul este compus din câteva elemente de bază și anume VG, adică glicerină vegetală, extrasă din diferite tipuri de semințe. Este folosită în industria alimentară, farmaceutică și acum în industria țigărilor electronice. Este ușor dulceagă și este responsabilă de producerea vaporilor. Glicerinei vegetale i se adaugă o cantitate de apă distilată, sau propilen glicol, pentru a-i scădea temperatura de vaporizare și a se evita producerea de substanțe nocive, ca formaldehidele și acroleina, substanțe nocive, care până și uleiul în care prăjim cartofii le degajă la temperaturi mari. PG, sau propilen glicol, folosit pentru intensificarea aromei, a TH-ului (troath hit) și care are efect anti-bacterian. Se știe că glicerina vegetală este un mediu propice pentru dezvoltarea de bacterii, iar propilen glicol-ul combate aceste bacterii. Apoi nicotina USP, sau nicotina farmaceutică de puritate 98.95%. Și arome, fie ele sintetice de laborator, sau alimentare, care sunt o combinație de E-uri cu gusturi diverse“, explică Remus. Iar țigara electronică este compusă din baterie, care furnizează energia electrică necesară vaporizării e-lichidului, încărcătorul bateriei și vaporizatorul. Componenta care furnizează vaporii țigării electronice și care este compus dintr-o rezistență confecționată dintr-un fir special, înfășurat în jurul unui șnur din silică, îmbibat cu e-lichid.

Întâlniri între „vaperi“

Oricum ar fi privită, țigara electronică capătă din ce în ce mai mult teren. În țara noastră este doar de puțin timp și deja există comunități de utilizatori ai țigării electronice. Atât la nivel local, cât și național, se organizează periodic evenimente, întâlniri la care se discută frecvent probleme legate de vapat, de reglementări. Dar se si socializează. Există și diferite work-shop-uri legate de creearea propriilor lichide și rezistente la nivel avansat. Se discută despre siguranța vapatului, al aparatelor folosite. Se organizează concursuri de cloud chasing (adică cine realizează cel mai larg vapor cu o țigară electronică) și se oferă premii. „Participăm și la evenimente internaționale, pentru că este oricum vorba de un fenomen la scară mondială. Pe plan internațional este mult mai dezvoltată această formă de fumat alternativă. Cred că țigara electronică va avea un viitor, nu doar datorită trendului, dar și pentru că are beneficii, față de țigara clasică“, mai spune Remus. Recomandăm utilizarea cu moderație a țigărilor electronice și mai ales cu prudență. Citiți eticheta de lichid și observați substanțele componente. Adresați-vă și medicului pentru lămuriri suplimentare. Luați în calcul și alte variante de a renunța la fumat. (Alina ROMAN)

 

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.