Făgăraşul va avea un nou cetăţean de onoare. Este cel mai tradus scriitor român în viaţă


Consilierii locali ai Făgăraşului vor vota la următoarea şedinţă de Consiliu, programată pentru data de 26 septembrie, ora 15.00, ca scriitorul născut la Făgăraş, Eugen Ovidiu Chirovici, să devină cetăţean de onoare al municipiului. Iniţiativa acestui proiect îi aparţine primarului Gheorghe Sucaciu.

Chirovici, în vârstă de 55 de ani, a uimit lumea literară internaţională după ce penultimul său roman, publicat în 2017 (Cartea oglinzilor), a fost tradus în 38 de limbi de pe tot Globul.

Scriitorul a fost prezent în această vară la Făgăraş, în luna august, la o întâlnire cu cititorii în Cetatea Făgăraş, în cadrul celei de-a doua ediţii ArtFestin, care a avut loc în luna august. Cu acel prilej, edilul i-a propus scriitorul să accepte conferirea acestui titlu.

Eugen Ovidiu Chirovici

Cum a ajuns celebru Eugen Ovidiu Chirovici

Eugen Ovidiu Chirovici este o personalitate marcantă la nivel internaţional, atât pentru viaţa jurnalistică, economică şi administraţia publică, dar mai ales în domeniul ştiinţific-literar.

Născut în 11 mai 1964 la Făgăraş, ca al doilea fiu al lui Radu şi Mariei Chirovici, acesta şi-a dedicat jurnalismului un deceniu din viaţa sa, remarcându-se în anii 2000 în colaborări cu BBC, Radio Europa Liberă, Radio România Actualităţi, TVR, Money Channel, Curierul Naţional, B1 TV şi deţinând funcţii precum cea de redactor şef la Curienul Naţional ori director executiv la postul B1 TV. Activitatea sa jurnalistică numără mii de articole publicate în România şi peste hotare.

Economia este un alt domeniu pe care l-a abordat făgărăşeanul, care în intervalul 2002-2003 a deţinut funcţia de consilier de stat pentru probleme economice al primului ministru Adrian Nastase, apoi în anii 2003-2007 a îndeplinit funcția de președinte cu rang de secretar de stat al Agenției Naționale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii din cadrul Guvernului României, iar în 2008 a devenit consilier al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României. De asemenea, a publicat în domeniul economiei volume precum Noua economie: ABC pentru viitorii milionari sau Puterea.

Ca scriitor, Eugen Ovidiu Chirovici a debutat cu proză scurtă în anul 1989, a trecut prin etapa romanelor poliţiste, a volumelor de ştiinţe economice şi management, a zăbovit apoi pe tărâmul romanelor de ficţiune şi a pus Făgăraşul pe harta beletristicii naţionale, căci în două dintre titlurile sale – La broasca leşinată şi Suflete la preţ redus – scriitorul îşi plimbă personajele prin oraşul natal.

După zeci de titluri scrise în limba română şi vândute excepţional în ţară, autorul îşi părăseşte limba maternă şi publică în anul 2015, în limba engleză, Cartea Oglinzilor. Ca scriitor român, înregistrează un record cu acest volum, care până la ora de faţă a ajuns să fie tradus în 38 de limbi şi publicat în tot atâtea ţări de pe tot Globul. Până la ora aceasta volumul său a înregistrat un tiraj internaţional de circa un milion de exemplare, fiind scriitorul român cel mai tradus din toate timpurile. O casă de producţie din SUA a cumpărat şi drepturile de ecranizare pentru acest roman. Doi ani mai târziu, iese pe piaţa internaţională Cartea Secretelor, roman născut tot în limba engleză şi care promite să împărătşească soarta predecesorului său.

În ce priveşte activitatea sa literară, E.O. Chirovici a semnat următoarele titluri:

  • 10 povestiri(1989) – proză scurtă în revistă literară
  • Masacrul, București, (Ed. Calipso, 1991) – roman
  • Comando pentru general(Ed. Calipso, București, 1991) – roman
  • Spectacolul reformei văzut de la Galerie. România, zece ani după…(Ed. Eficient, București, 1999)
  • Națiunea virtuală. Eseu despre globalizare(Ed. Polirom, Iași, 2001)
  • Best practice in the development of entrepreneurship and SMEs in countries in transition the romanian experience(ONU – Geneva, 2004)
  • UNCTAD/EMPRETEC programme for Romania(ONU – Geneva, Editura ECA, București, 2004)
  • Bazele dezvoltării economice a întreprinderilor mici și mijlocii în România” (Ed. Global, București, 2004)
  • Proprietatea intelectuală în activitatea întreprinderilor mici și mijlocii(Ed. Global, București, 2004)
  • Cultura antreprenorială din perspectiva programului UNCTAD / EMPRETEC în România(Ed. Global, București, 2004)
  • Bazele managementului calității și al competitivității în întreprinderi mici și mijlocii din România(Ed. București, 2004)
  • Misterele istoriei: religie, politică bani -istorie (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2005)
  • A doua moarte(Ed. RAO International Publishing Company, București, 2006) -roman
  • Suflete la preț redus (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2007)-roman
  • La broasca leșinată : balada unui pierde-vara (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2007)-roman
  • Noua economie: ABC pentru viitorii milionari (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2008)
  • Puterea (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2009)
  • com (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2009)-roman
  • Voodoo (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2010)-roman
  • Pulbere neagră (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2010)-roman
  • Hoodoo Creek (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2011)-roman
  • Cine a ucis-o pe Nora Jones ? (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2011)-roman
  • Locul în care nimic nu este ce pare a fi (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2012)-roman
  • O amintire de la Paris (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2012)-roman
  • Gods, Weapons and Money: The Puzzle of Power (Nortia Press, 2014), SUA
  • Rumors That Changed the World: A History of Violence and Discrimination (2014), SUA
  • The Second Death (eLectio Publishing, 2014), SUA
  • The Book of Mirrors(Penguin Random House, Century, 2015), Marea Britanie
  • Bad Blood, 2017

Primarul Gheorghe Sucaciu îi propune scriitorului să accepte acest titlu, august 2019

Eugen Ovidiu Chirovici locuieşte în prezent în Florenţa, Italia. În ultimii ani a mai locuit în Anglia şi Belgia. Înainte de a se stabili în străinătate, a publicat în ţara sa 11 romane şi 5 cărţi de non-ficţiune. De când a plecat din ţară s-a dedicat exclusiv beletristicii.

În perioada în care s-a aflat în România, acesta a condus timp de două mandate, maximul posibil, Marea Lojă Naţională din România (MLNR), între anii 2003 – 2010. La numai 39 de ani, E.O. Chirovici a devenit în 2003 cel mai tânăr Mare Maestru din Europa.

Deşi a trăit mai mult de jumătate de viaţă în Bucureşti, apoi prin ţările Europei, Eugen Ovidiu Chirovici continuă să-i spună acasă tot Făgăraşului. Mărturiseşte că aici este singurul loc în care vine cu drag când ajunge în ţară.

Titluri şi premii

E.O. Chirovici a terminat cursurile Academie de Studii Economice Bucureşti, promoţia 1988. În 1995 a absolvit studiile postuniversitare la University of Glasgow (Scoţia), iar în 1996 a abvsolvit Institutul de Dezvoltare Economică – EDI – de pe lângă Grupul Băncii Mondiale – SUA.

Trei universităţi din România i-au acordat titlul de Doctor Honoris Causa:

  • Universitatea Bioterra, Bucureşti
  • Universitatea Aurel Vlaicu, Arad
  • Universitatea Oradea

E.O. Chirovici este membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România din anul 2007 și membru al Clubului de la Berna.

În anul 2009 a primit distincția „Kent Medallion” de la Alteța Sa Regală Ducele de Kent.

În anul 2002 a fost decorat de Președintele Romaniei, Ion Iliescu, cu Ordinul ,,Steaua României.

În domeniul jurnalismului, a primit Marele Premiu pentru Jurnalism (1999), Premiul Pamfil Șeicaru (2000), Medalia de Aur a Centrului Ecumenic Internațional (2000), Premiul pentru Jurnalism al ANSVM (2002).

Cartea oglinzilor, romanul tradus în 38 de limbi

Ce drepturi au cetăţenii de onoare ai Făgăraşului

Titlul de cetăţean de onoare al municipiului Făgăraş reprezintă cea mai înaltă distincţie conferită de către Consiliul Local al Făgăraşului.

Conform unui regulament al municipiului Făgăraş, din anul 2006, deţinătorul unui astfel de titlu are următoarele drepturi:

  • Dreptul de a lua cuvântul în şedinţele Consiliului Local;
  • Dreptul de a participa la toate manifestările defăşurate sub egida Consiliului Local;
  • Dreptul de a călători gratuit pe toate mijloacele de transport în comun din municipiul Făgăraş;
  • Dreptul de a participa gratuit la toate manifestările cultural-sportive organizate de instituţiile din subordinea Consiliului Local.

Proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de cetăţean de onoare către scriitorul E.O. Chirovici a fost avizat favorabil de către toate comisiile de specialitate ale Consiliului Local Făgăraş, ca etapă premergătoare introducerii proiectului în plenul Legislativului în data de 26 septembrie, ora 15.00.

Ultimii cetăţeni de onoare ai Făgăraşului

În ultimii ani, alte trei titluri de cetăţean de onoare au fost acordate de Legislativul făgărăşean. De când este primar, Gheorghe Sucaciu a propus conferirea acestui titlu plutonierului major Bica Nicuşor-Dorel şi plutonierului major Paraschiva Dumitru-Nicolae, pentru serviciile aduse Armatei Române. S-a întâmplat în luna iunie 2016. Propunerea a venit după ce militarii au fost răniţi în teatrul de operaţii din Afganistan şi au rămas invalizi.

Un an mai târziu, în mai 2017, la inițiativa primarului Sucaciu, consilierii locali au aprobat conferirea titlului de cetățean de onoare al oraşului pentru profesorul Ion Funariu, în semns de recunoaștere a activității sale de scriitor de antologii, monografii, volume de istorie și critică literară cu destinație didactică, încununată cu monumentala lucrare ,,Terra Blachorum”, micromonografie a Țării Făgărașului”.

(Cristina Cornilă)







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.