Investiția SMID de la Părău, în centrul dezbaterilor. Autoritățile au răspuns obiecțiilor cetățenilor


  • Direcția Județeană de Mediu Brașov a publicat luni, 16 martie, răspunsurile la obiecțiile formulate de participanți în cadrul dezbaterii publice privind Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) din județul Brașov.
  • Proiectul este implementat de Consiliul Județean Brașov, în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov.

Comuna Părău

Dezbaterea publică a avut loc în 2 februarie, la sediul Consiliului Județean Brașov. Răspunsurile la sesizările transmise de cetățeni au fost formulate atât de Direcția Management Proiecte – Unitatea de Implementare a Proiectului SMID din cadrul Consiliului Județean Brașov, cât și de Direcția Județeană de Mediu Brașov. În cadrul consultării publice, cetățenii au ridicat mai multe probleme, de la protecția mediului până la procedura de organizare a dezbaterii sau existența unor acțiuni în instanță.

Una dintre obiecții a vizat existența unui proces aflat pe rolul Tribunalului Brașov, prin care este contestată documentația de urbanism (Planul Urbanistic Zonal) pentru investiția de la Părău, unde este propusă realizarea unui centru de sortare și pregătire a deșeurilor, spun colegii de la bzb.ro.

Direcția Județeană de Mediu a precizat că, până la pronunțarea unei hotărâri definitive care să interzică sau să oprească procedurile de reglementare din punct de vedere al protecției mediului, instituția are obligația să continue procedura pentru obținerea acordului de mediu.

Reprezentanții Consiliului Județean Brașov au arătat, la rândul lor, că toate prevederile legale privind elaborarea Planului Urbanistic Zonal au fost respectate, iar hotărârea Consiliului Local din 2024 prin care a fost aprobat PUZ-ul nu a fost suspendată de instanță.

Contestatarii au invocat și o petiție privind protejarea berzei negre din zona lacului sărat de la Părău. Reprezentanții Consiliului Județean Brașov au precizat că prezența acestei specii în zonă ar putea fi doar incidentală. Potrivit datelor analizate în raportul de impact asupra mediului, semnalările privind prezența berzei negre în județul Brașov apar, în principal, în apropierea cursurilor mari de apă sau pe pajiști mai izolate, iar mai rar pe terenuri agricole, cum este amplasamentul de la Părău.

În ceea ce privește lacurile sărate din zonă, contestatarii au susținut că acestea ar putea fi afectate de investiție. Reprezentanții Consiliului Județean Brașov au precizat însă că aceste lacuri nu sunt incluse în categoria ariilor naturale protejate conform legislației în vigoare. De asemenea, autoritățile au menționat că astfel de ochiuri de apă pot fi afectate de activități umane precum suprapășunatul, agricultura intensivă sau lucrările de decopertare.

Pentru realizarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor, Consiliul Județean Brașov intenționează să acceseze aproximativ 149 de milioane de euro prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021–2027.

Proiectul prevede realizarea a trei investiții majore: o instalație integrată de tratare a deșeurilor la Măieruș, un centru de sortare și pregătire a deșeurilor la Părău – care va deservi zonele Făgăraș și Rupea – și o stație de transfer la Rupea-Hoghiz.

Termenul limită pentru depunerea cererilor de finanțare este 30 iunie 2026, iar investițiile ar urma să fie finalizate până în anul 2029.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.