Joi, în 5 iunie, de Ziua Învățătorului, elevii și profesorii din învățământul preuniversitar au liber


Ziua Învățătorului, celebrată anual pe 5 iunie, este marcată în România drept zi liberă pentru elevii și cadrele didactice din învățământul preuniversitar, începând cu anul 2024.  Măsura a fost stabilită prin includerea acestei date în Contractul Colectiv de Muncă (CCM) unic la nivel de sector de activitate – Învățământ Preuniversitar. Conform prevederilor contractuale, în această zi nu se desfășoară cursuri, iar ziua liberă nu trebuie recuperată ulterior.

Ziua Învățătorului a fost instituită oficial prin Legea nr. 289/2007 și coincide cu data nașterii lui Gheorghe Lazăr (5 iunie 1779), considerat întemeietorul învățământului românesc modern.

Această zi este dedicată recunoașterii contribuției esențiale a cadrelor didactice în educația și formarea tinerei generații.

Potrivit legii: „Se instituie Ziua Învăţătorului, manifestare festivă educaţională, cu caracter naţional, apolitic şi cultural, organizată anual pe data de 5 iunie. Ziua Învăţătorului va fi sărbătorită în toate unităţile de învăţământ de stat, particulare şi confesionale din sistemul românesc. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi alte instituţii abilitate ale statului vor acorda, cu ocazia Zilei Învăţătorului, premii, distincţii, medalii şi titluri onorifice cadrelor didactice şi elevilor, pentru merite deosebite. Ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului elaborează şi aprobă anual, prin ordin, un plan care să includă manifestările specifice Zilei Învăţătorului.”

Ultimul contract colectiv de muncă a fost publicat în Monitorul Oficial pe 24 mai 2021 și a încetat să fie valabil pe 24 aprilie 2023, potrivit organizațiilor sindicale. Contractul nou a fost înregistrat (la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale) și a intrat în vigoare pe 5 iulie 2023. Noul contract este valabil 2 ani, cu posibilitate de prelungire, după cum se arată în document.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.