Locuințele din cartierul Combinat, scoase la vânzare


  • Aproximativ 200 de locuințe din cartierul Combinat din 28 de clădiri sunt scoase la vânzare. Ieri, în cadrul ședinței de Consiliu Local, aleșii au votat deja scoaterea la vânzare a 7 locuințe.

Totul a fost posibil în urma unui proiect implementat încă din 2015 de către Asociația Romilor din Făgăraș, prin accesarea unui proiect cu finanțare nerambursabilă. Proiectul a fost prima dată în mapa consilierilor locali în 2015. După multe piedici, acesta a primit undă verde din partea aleșilor locali.

,,Ne bucurăm că am ajuns și la finalitatea acestui proiect, după 6 ani. Este cel mai dificil proiect pe care noi l-am implementat. Ne bucurăm și suntem încântați că oamenii care locuiesc în cartierul Combinat pot intra, în sfârșit, în proprietatea imobilelor în care locuiesc de atâția ani. În următoarea perioadă toate locuințele din aceste imobile vor fi scoase la vânzare, totul etapizat’’, a declarat Ionuț Androne, coordonator APRPE Brașov.

Valoarea totală a proiectului este de 165.000 de lei, din care contribuția solicitantului este de 10%.

Un proiect asemănător este în implementare și pe strada Salcâmului, aici fiind vorba de 50 de locuințe. Ionuț Androne spune că și cartierul Galați se va întâmpla același lucru, oamenii  care locuiesc în respectvele case le vor putea și cumpăra.

Făgărășenii care locuiesc în aceste imobile vor primi și extrase de carte funciară. Un alt aspect important al acestui proiect este că, la finalizarea acestuia, oamenii de aici vor putea avea și o carte de identitate și o adresă de domiciliu și vor plăti taxe și impozite locale. Dacă până acum acești făgărășeni plăteau o chirie lunară la Primăria Făgăraș pe imobilele în care locuiau, acum pot investi în propria locuință.

Proiectul „Legalizarea așezărilor locuite de romii din municipiul Făgăraș“ a fost început în 2015 și a avut ca obiect principal întocmirea de extrase CF pentru fiecare din cele aproape 200 de familii care locuiesc în Combinat, în 28 de imobile. Proiectul a fost derulat de Asociația Romilor din Făgăraș în parteneriat cu Primăria Făgăraş și finanțat de către Agenția Națională a Romilor.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.