Știri de acasă!

.

Oportunitatea – mereu la-ndemână


 

Aurel Csato

Aurel Csato

În tot răul e și-un bine, se spune în popor. Și cum anume putem vedea binele în acest prezent năucitor care devine din ce în ce mai ridicol? Luminița de la capătul tunelului pare stinsă de ceva vreme și pare că ne afundăm în întuneric. Dar tocmai atunci când totul pare pierdut, apare și oportunitatea. Și odată cu ea, imaginația.

Așadar, vă propun un exercițiu de imaginație adaptat oportunității care se numește România.

Și pornim din ’89 când puterea a fost preluată și împărțită între foștii paraziți comuniști. Din acel moment, s-a distrus în masă toată industria comunistă și nimic nou nu s-a construit. Dacă privim lucrurile obiectiv, acum culegem roadele unui mare nimic care ne-a făcut atât de încruntați încât, de când mă știu, atâta indiferență și ipocrizie n-am simțit în jurul meu. Și acum ajungem în punctul în care ne simțim obligați să privim și partea plină a paharului. După cum bine știm, Carpații românești ÎNCĂ adăpostesc cele mai vaste păduri virgine din zona temperată a Uniunii Europene. Pe lângă asta, avem zone unde poluarea nu a produs pagube iar calitatea aerului și a apei sunt de necontestat. Întreg patrimoniul natural este (încă) unic în lume cu o diversitate aparte. Din păcate, asemenea tezaure le găsim din ce în ce mai puțin în lume iar motivul încă îl negăm cu toții tocmai din cauză că noi suntem plaga care parazitează totul în cale. Mai mult, pericolul vine chiar din curtea noastră. Intrarea prin pădure a fost compromisă prin ruperea satului de morală și de Dumnezeu.

Pare simplu să rupi pădurea-n bucăți când sufletele oamenilor din sat nu mai sunt păstorite cum se cuvine. Fără morală, se pierde și educația și sanatatea trupului. O generație pare că a uitat să o educe pe cealaltă. Bunicii noștri au fost învățați de la bunicii lor că apa care curge din munte e sfântă și că e păcat să arunci gunoaie în ea. Noilor generații născute în anii ’90 și 2000 pur și simplu li s-au imputat dreptul natural la credință şi demnitate. Au fost educați în spiritul indiferenței. În urmă cu 100 de ani poporul își infăptuia idealul național prin Marea Unire. Acum, nici nu știm ce-i ăla ideal. Se mai spune că de multe ori nu poți vedea pădurea din cauza copacilor.

Acum pur și simplu vedem cum copacii dispar din pădure chiar sub ochii noștri. Iar aici apar din nou condițiile unei mari oportunități. Fă Rai, din ce (mai) ai, e o altă vorbă din înțelepciunea poporului. E peste tot în jurul nostru iar singura misiune pe care o avem de îndeplinit e să le asigurăm și generațiilor viitoare oportunitatea de a se bucura de un mediu curat. Și cum facem asta? Renunțând la a arunca vina în toate părțile, vină care ne aparține tuturor. Am individualizat-o atât de mult, încât mereu e altcineva vinovat și răspunzător pentru ceea ce se întâmplă. Deci, renunțarea la indiferență, căci doar ea e mai rea decât războiul.

(Aurel CSATO)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *