Ovidiu Ovesea, primarul comunei Părău. ,,Vreau să readucem comuna Părău pe harta României”


  • Comuna Părău are un nou primar din toamna anului trecut. Este vorba despre inginerul Ovidiu Ovesea, cu origini în satul Veneția de Sus. După mulți ani petrecuți în administrația locală din Brașov, edilul s-a reîntors în comuna în care a copilărit și are mari planuri cu aceasta. Dorește să readucă pe harta României comuna Părău, să atragă investitori în zonă, să păstreze tradițiile locale și să acorde facilități pentru tinerii care doresc să își construiască locuințe în comună.

primar Ovidiu Ovesea

Alina Roman: După ani de zile petrecuți în administrația locală din Brașov, v-ați reîntors în comuna natală și doriți să îi schimbați ,,fața”.

Primar Ovidiu Ovesea: Cu toate că locuiesc la Brașov de 15 ani, eu ,,mă trag’’ din Veneția de Sus, părinții mei sunt din Veneția de Sus, numele de fată al bunicii mele a fost Ovesia, străbunicul a fost primar în Veneția de Sus, este satul copilăriei mele. Am revenit aici să readuc comuna Părău pe harta României. Comuna deține multe resurse, din păcate, însă, este îmbătrânită. Doresc să aducem ,,sânge proaspăt”, tineri care doresc să se stabilească aici. Ca acest lucru să se împlinească, însă, trebuie mai întâi să rezolvăm și problema pe care o avem cu titlurile de proprietate.

A. Roman: Care este situația comunei în ceea ce privește titlurile de proprietate

Ovidiu Ovesea: Satul Părău deține titlurile de proprietate, Veneția de Sus niciun titlu, Grid niciun titlu. La Veneția de Jos stăm destul de bine. Aici, terenurile oamenilor sunt comasate în asociații, șefii de asociații sunt dispuși să lucreze cu primăria și să se ocupe cu punerea în posesie, lucrăm în tandem spre finalizarea acestor situații, pentru că sunt încurcate de ceva timp. După ce vom avea o situație clară, vom vedea și cât teren excedent rămâne, pentru ca, apoi, să putem parcela și să oferim tinerilor parcele intravilane intabulate ori în concesiune, ori în vânzare. Vom veni și cu o ofertă în acest sens, acum vorbim doar de un proiect, un proiect personal. Nu știm, însă, cu ce teren vom rămâne. În Veneția de Jos, de pildă, avem deficit de teren. Din păcate, nici infrastructura nu ne ajută prea mult, la momentul actual, să atragem tineri. Dacă ar fi în plan o șosea de mare viteză pe lângă comuna noastră, cu siguranță făgărășenii sau brașovenii s-ar muta aici.

Primăria comunei Părău

A. Roman: Ce v-ați propus să realizați în comună în acest an?

Ovidiu Ovesea: Sunt foarte multe proiecte pe care aș dori să le aplic aici, în comună. Am discutat și cu colegii consilieri locali, și cu cetățenii comunei. Însă este timpuriu să discutăm exact ce vom face. Bugetul, după câte văd, se poate aproba numai prin aprilie – mai, poate guvernanții vor găsi soluții să îl împartă correct și atunci vom ști ce trebuie să facem. UAT-ul are, acum, doar excedentul de anul trecut. Însă, ca și proiecte, dorim să asfaltăm de la intrarea în satul Grid înspre Perșani, este vorba despre 1,5 km, acum drum pietruit. Drumul aparține Consiliului Județean, președintele Adrian Veștea ne-a oferit sprijinul în acest sens. Ori ne vor bugeta bani pentru asfaltarea drumului, ori îl vor trece ca și drum comunal. Trebuie să finalizăm două sectoare de drum, au fost deja bugetate și proiectate, în Părău și Grid. În Veneția de Sus este un segment de drum pe care dorim să îl asfaltăm, aproximativ 1 km, în partea de ieșire spre pădure. Acest drum necesită reparații, sigur va fi o investiție prioritară. Acolo este mult praf, trec camioane. De asemenea, cele două stații de epurare din Grid și Părău vor fi retehnologizate. Nu funcționau la parametrii optimi, sunt un iubitor de mediu, așa că și această problemă trebuie să o rezolvăm cât mai repede. Sperăm să prindem în buget și o mentenanță ce va fi realizată de o firmă din Brașov. Să nu uităm, însă, că în Veneția de Sus și în Veneția de Jos nu exostă canalizare. Trebuie rezolvate și aaceastă problemă cât mai curând.

Reclamă

A. Roman: Știm că deja ați rezolvat o problemă. Este vorba despre sectorul de drum Părău – Veneția de Jos. Aici, frecvent au loc accidente rutiere, așa că ați solicitat măsuri restrictive pe acest sector.

Ovidiu Ovesea: Sectorul de drum Părău – Veneția de Jos, cu ajutorul prefectului și implicarea directorului CNADR, unde au fost multe victime omenești în urma accidentelor rutiere, va intra într-o reabilitare a terasamentului. Aici se vor monta direcționale, acele benzi rezonatoare pe marginea drumului, se vor monta despărțitoare de avertizare. Segmentul de drum va fi limitat la 70 km/oră. Am avut și sprijinul Poliției în acest sens.

A. Roman: Aveți în plan și lucrări la podurile din comună?

Ovidiu Ovesea: Cu siguranță dorim să reparăm și podurile din comună. Avem în plan și decolmatarea și cosmetizarea tuturor cursurilor de apă ce aparțin de SEGA. Noi am făcut o solicitare către aceștia, foarte prompt ne-au și răspuns, așa că vom colabora cu ei în perioada următoare. Aceste lucrări nu au fost realizate în comună de 30 de ani. Sunt și poduri care necesită reparații. Aceste reparații se vor face din bugetul local. De asemenea, în Veneția de Sus, spre pădure, este un pod de lemn problematic, acolo utilajele de strângere a gunoiului nici nu trec. Podul deservește aproximativ 50 de immobile, așa că va trebui neapărat reabilitat.

A. Roman: Ne spuneți câteva vorbe și despre o viitoare investiție privind instalarea mai multor camere de supraveghere în comună.

Ovidiu Ovesea: Încercăm să găsim soluții pentru a instala 20 de camere de supraveghere, atât la intrările din sate, cât și la ieșiri. Sperăm ca în acest fel să mai scadă procentul de infracționalitate din zonă, din toate punctele de vedere. Investiția s-ar ridica între 120 – 150 de mii de lei și vorbim aici de camere profesionale.

Părău

A. Roman: Știu că aveți o mare experiență în ceea ce privește accesarea de fonduri europene.

Ovidiu Ovesea: Aici avem în plan un proiect de incluziune a populației de etnie romă, fonduri europene. Vom avea cursuri specializate recunoscute de Ministerul Educației. Dacă nu putem acum să le oferim oamenilor locuri de muncă în comună, măcar să îi ajutăm să devină specializați și, astfel, să își găsească mult mai ușor un loc de muncă în străinătate. Tot pe bani europeni dorim să reabilităm școlile din Veneția de Sus și Veneția de Jos, acestea sunt intabulate. Doresc, însă, ca pe viitor, la accesarea de fonduri europene să lucreze o echipă de profesioniști. Momentan, însă, avem deficit de personal la primărie, însă angajații vor urma cursuri de specializare în anumite domenii de activitate. Încercăm să aducem și investitori în zonă, în funcție de resursele pe care le avem, să realizăm un parteneriat, să ne aducem și noi contribuția, bineînțeles, asta în funcție de buget. În acest moment nu există niciun investitor pe raza comunei Părău. Dorim să găsim un investitor, de exemplu, pentru cele 6 izvoare, vorbesc aici de Băile Veneția de Jos (n.r. La Veneţia au curs şase izvoare termale, bogate în săruri minerale şi apte să vindece cam toate afecţiunile umane. Astăzi, deşi apele izvorăsc în continuare, nu mai găsim acolo decât o zonă mlăştinoasă aflată între dealuri, pe o arie de două hectare, care aparţine domeniului comunal.)

A. Roman: Aveți în plan și promovarea regiunii? Ce obiective turistice aveți în zonă?

Ovidiu Ovesea: Avem aici o zonă foarte frumoasă. Așa că am dori ca și partea turistică să fie promovată. Poate știți, biserica din Părău are turla cea mai înaltă din Țara Făgărașului. Ca și vestigii, vorbim de vechea mănăstire din Veneția de Sus, distrusă acum multe sute de ani. Avem și multă pădure, putem vorbi și aici de eventuali investitori. Avem, deja, o pensiune dată în circuitul turistic, o altă pensiune urmează să fie inclusă în circuitul turistic. Există interes din partea unui venețian să construiască o cabană în acest an. Putem, astfel, să vorbim și de agroturism. În Veneția de Sus sau ,,Satul cu comori” cum se mai numește, o avem pe Maria Boboia, producător, care a reușit să readucă la viață tradițiile locului. A reușit cu forțe proprii acest lucru, sperăm, pe viitor, să o putem ajuta. A câștigat două premii naționale, a scris și câteva cărți. Are o linie de producție, face pâine de casă, dulcețuri. Tocmai de aceea trebuie sprijinită financiar să devină, pe viitor, și un brand.

Avem castori în Părău și Veneția de Sus, s-au înmulțit foarte mult, din păcate pentru agricultori. Dar, poate turiștii ar dori să vadă astfel de viețuitoare în mediul lor natural. Sunt cei mai deștepți hidrologi, construiesc bazine extraordinare, le și putem vedea. În Veneția de Jos avem foarte multe cuiburi de berze și sunt turiști chiar străini care vin să vadă aceste exemplare. Avem și două perechi de berze negre, foarte frumoase, le putem vedea în Veneția de Sus și Veneția de Jos, în perioada caldă a anului. Am dori să reînviem cultura în zonă, să înființăm un ansamblu, să avem o formație care cântă muzică populară de la noi din zonă.

A. Roman: Vă mulțumesc!







One thought on “Ovidiu Ovesea, primarul comunei Părău. ,,Vreau să readucem comuna Părău pe harta României”

  1. Rozorea

    Asa primar ambitios n-a avut Venetiile niciodata.Sa-l tina puterile si colaboratorii sa poata dovedi toate cele dorite ptr.consateni si nu numai .Mult sucees d-l Primar Ovidiu
    Ovesea !

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.