Pentru că avem multe de spus!

.

Primarul i-a cerut demisia din CL lui Cosmin Poparad. ,,Eu nu am greșit cu nimic!”, se apără acesta


Primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, i-a cerut demisia lui Cosmin Poparad din Consiliul Local. Și asta întrucât s-a descoperit că acesta ar fi încheiat contracte de asigurare cu sportivii de la CSM Făgăraș la finalul lui 2018, club aflat în subordinea Consiliului Local. Iar Cosmin Poparad este consilier locat din primăvara acestui an, astfel consilierul local aflându-se în stare de incompatibilitate.

Primar Gheorghe Sucaciu

Primar Gheorghe Sucaciu

„În comisiile de specialitate i-am cerut demisia consilierului local Cosmin Poparad, prin simplul fapt că domnul Poparad, prin firma lui, asociat unic și administrator, a încheiat un contract cu Clubul Sportiv Municipal Făgăraș, acesta fiind în subordinea Consiliului Local. Dânsul este consilier local, iar eu, ca și primar, am obligația ca atunci când sesiez o stare de incompatibilitate, să sesizez secretarul municipiului și prefectul județului Brașov, pentru a se lua măsuri. Domnul Poparad a încheiat un contract de asigurări cu CSM Făgăraș în decembrie 2018, el a devenit consilier local undeva în luna martie 2019, iar în lege scrie că avea 15 zile pentru a-și rezolva situația. Ori renunța la contract, ori renunța la funcția de consilier local, ori renunța la firma lui. El a a preferat să câștige bani, să își ia acel comision. Așa cum s-a știut el autoștiutor, văd că în situația aceasta a dat-o de gard. Sper ca în următoarea perioadă să nu facă și niște documente false ca el să iasă din această stare de incompatibilitate, avertizându-l că nu are cum să facă aceste lucruri. Prin el s-au derulat bani, s-au plătit asigurări pentru jucători, exclusiv prin firma lui și nu are cum să facă alte lucruri pentru a ieși din această stare de incompatibilitate. Eu n-aș fi sesizat acest lucru dacă nu mi-ar fi atras atenția cetățenii municipiului Făgăraș, nu stau eu să controlez consilierii. Dar cetățenii au fost deranjați de minciunile pe care le aruncă acest consilier în spațiul public despre mine, despre primărie, instituții. Am fost sesizat, așa că eu sunt obligat să fac mai departe sesizarea și ceea ce spune legea“, a declarat primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu.

Cosmin Poparad – consilier ALDE

Cosmin Poparad, însă, are o altă variantă.

„Contractul a fost încheiat în decembrie 2018, cu jucătorii de la CSM Făgăraș. Însă eu, la Euroins România, companie cu care s-a încheiat respectivul contract, am calitatea doar de intermediar. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că eu doar intermediez polița și îmi iau acel comision, de care zicea domnul primar, doar la semnarea contractului. Contractul a fost realizat pe o perioadă de un an, cu plata a două tranșe. Se poate dovedi că a doua tranșă a fost virată în contul Trezoreriei Euroins, nu în contul meu personal. Sunt administrator și asociat unic, însă la firma mea, care prestează astfel de servicii de asigurări, nu sunt administrator la Euroins. Contractul a fost încheiat în decembrie 2018 și eu doar atunci am avut o implicare, apoi eu am devenit consilier local în primăvara acestui an. Starea de incompatibilitate de care vorbește primarul este, astfel, inexistentă. Tot ce vrea el să facă este să mintă și să mă denigreze“, ne-a declarat și consilierul local Cosmin Poparad.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.