Știri de acasă!

.

Recomandări ISU pentru minivacanța de 1 Mai


mici-la-gratar-bun-465x390Având în vedere că în perioada imediat următoare un număr foarte mare de făgărășeni vor sărbători Ziua Internaţională a Muncii, pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente neplăcute I.S.U. Braşov a luat o serie de măsuri.

Astfel vor fi desfăşurate controale de prevenire a situaţiilor de urgenţă la obiectivele/operatorii economici ce desfăşoară activităţi în zonele turistice din judeţul nostru; vor fi făcute recunoaşteri în teren la obiectivele/operatorii economici în zonele cu un aflux mare de turişti; subunităţile inspectoratului vor organiza patrule în zonele unde cetăţenii obişnuiesc să petreacă  la “iarbă verde”, ocazie cu care vor împărţi pliante cu principalele măsuri de prevenire a incendiilor în astfel de situaţii. Numărul efectivelor şi al mijloacelor de intervenţie din turele de serviciu este crescut, asigurându-se astfel o intervenţie promptă şi operativă în eventualitatea producerii unor situaţii deosebite.

Pentru a petrece în siguranţă clipe plăcute și relaxante în mijlocul naturii împreună cu famila și cei dragi, respectaţi următoarele reguli de apărare împotriva incendiilor:

  • utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt este interzisă.;
  • prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în zonele de agrement se face numai în locuri special amenajate, în condiţii și la distanţe de siguranţă care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi;
  • monitorizaţi în permanenţă arderea, deoarece, chiar și o rafală slabă de vânt ar putea modifica direcţia focului, îndreptând flăcările spre vegetaţie sau transportând scânteile incandescente la distanţe mari;
  • supravegheaţi continuu copiii pentru a preveni jocul acestora cu focul;
  • asiguraţi la locul arderii mijloace de stingere: un stingător sau o găleată cu apă;
  • înainte de plecare stingeţi focul și acoperiţi cenușa cu pământ. Strângeţi și depuneţi toate resturile numai în locuri special amenajate.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *