- Spectacol cu intrare liberă la Brașov, luni, 20 ianuarie. Este organizat pentru celebrarea Micii Uniri
Pentru a sărbători Mica Unite, Centrul Cultural Reduta din Brașov vă invită luni, 20 ianuarie, începând cu ora 19:00, la spectacolul folcloric intitulat „Prin cânt și joc cinstim Unirea”.
Pe scenă vor evolua ansamblurile folclorice „Poienița” și „Plaiurile Dumbrăviței”, alături de ansamblurile de dansuri „Korona” și „Mugurașii Poieniței”.
Invitați să încânte publicul sunt îndrăgiții soliști de muzică populară Mariana Anghel, George Muraru și Gheorghe Sorea, împreună cu Grupul vocal bărbătesc „Voievozii munților”. Conducerea muzicală, Liviu Ioan Iosif.
Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.