- Un tânăr de 26 de ani din Făgăraș este cercetat penal după ce a fost depistat în trafic sub influența alcoolului.
Potrivit I.P.J. Brașov, incidentul a avut loc în noaptea de 9 octombrie, în jurul orei 02:00, când polițiștii Biroului Rutier Făgăraș desfășurau o acțiune de control pe străzile municipiului. Aceștia au oprit un autoturism, iar șoferul prezenta semne evidente că ar fi consumat alcool.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,76 mg/l alcool pur în aerul respirat, motiv pentru care conducătorul auto a fost dus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice.
„A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, cercetările urmând a fi continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș”, a transmis I.P.J. Brașov.
(Alina ROMAN)