Pe 21 septembrie 2025, la Câmpulung Muscel, s-a desfășurat cea de-a XI-a ediție a competiției de MTB „Lupii Dacilor – Trofeul Muscelului”, eveniment ce a devenit etapă importantă în calendarul național de profil.
Lupii Dacilor – Trofeul Muscelului 2025: o confruntare pe muchia muntelui
Startul s-a dat la ora 11:00 din fața Primăriei din Câmpulung Muscel.
Concursul a cuprins patru variante de traseu:
- Short / Scurt (13 km, destinat copiilor sub 13 ani și începătorilor);
- Standard (28 km, pentru participanți peste 14 ani);
- Epic (60 km, pentru cei peste 18 ani), care anul acesta găzduiește și etapa a 6-a a Cupei Naționale MTB XCM;
- e-Bike – o versiune adaptată a traseului Epic pentru biciclete electrice, cu reguli tehnice specifice.
Diferențele de altitudine și dificultățile au variat în funcție de traseu: traseul Epic a avut aproximativ +/- 1693 m diferență de nivel.
Robert Motoc, din nou performanță
,,Au fost 3 trasee cu biciclete clasice: 60 km, 28 km și 13 km. La traseul de 28 de km, unde am concurat eu, au fost 235 de participanti, iar în total în competiție au fost 631. Startul s-a dat din fața Primăriei Câmpulung la 11:00. Traseul a traversat localitațile Câmpulung, Voinești, Pojorâta, Lerești, Bughea de Sus și finish în Câmpulung, ajungând la altitudinea maximă de 1.060 m în masivul Iezer-Păpușa, în apropiere de Vârful Mateiaș. Am terminat cursa într-o oră și 15 min, pe locul 5 la general și pe locul 1 la categoria +14 ani Nivel 1”, a declarat sportivul făgărășean.
(Cristina Cornilă)