Pentru că avem multe de spus!

.

Un tânăr din Fâşia Gaza face reclamă Făgăraşului


Internauţii din toată lumea pot admira pe internet povestea Făgăraşului. Cu o singură condiţie, însă, aceea de a vorbi sau măcar de a înţelege limba arabă. Pe YouTube, un tânăr originar din Fâşia Gaza, devenit făgărăşean prin adopţie, promovează oraşul nostru şi împrejurimile. O face, însă, în limba pe care o vorbeşte din naştere, araba, ca să înţeleagă în special comunitatea din sânul căreia a plecat.

Ahmed Alashqar locuieşte în Făgăraş şi este probabil singurul palestinian din oraşul nostru. Alegerile făcute în viaţă l-au purtat spre inima României şi spune că iubeşte ţara în care a ales să trăiască definitiv. O contribuţie însemnată în alegerea sa o are şi cea care i-a devenit soţie, Andreea, făgărăşeancă get-beget, care i-a spus lui Ahmed un ,,da” hotărât în faţa ofiţerului de stare civilă.

S-au căsătorit în toamna anului trecut şi de atunci tânărul de 32 de ani s-a mutat în Făgăraş, cu visele şi speranţele unui nou început. S-a îndrăgostit de oraşul nostru şi de ţara noastră şi vrea să întoarcă, aşa cum se pricepe, favoarea pe care i-a făcut-o ţara gazdă: o promovează pe YouTube.

Spre exemplu, unul dintre filmuleţele încărcate acolo este despre Făgăraş. Acest film este şi cel mai inedit dintre postările palestianianului, ţinând cont de faptul că, pentru a-l face, musulman fiind, acesta a intrat şi a filmat în Catedrala Ortodoxă ,,Sfântul Ioan Botezătorul”.

,,Îmi place foarte mult Catedrala din Făgăraş şi am intrat cu drag să filmez înăuntru. De altfel, îmi place tot Făgăraşul, pentru că de aici este soţia mea şi pentru că este aşezat între atâtea locuri pitoreşti şi obiective turistice. Am fost pe Transfăgărăşan, am fost la Dejani, pe Dealul Galaţiului la cules de nuci, am fost la Braşov şi Sibiu, am vizitat Castelul Bran pentru celebra legendă a lui Dracula… Parcă sunt toate în jurul acestui oraş şi te îmbie să le cauţi şi să le vezi. E adevărat că îi lipsesc Făgăraşului un mall şi un cinema, dar este un oraş perfect pentru cei care vor să trăiască liniştiţi, care au o slujbăşi maşină şi nu aleargă după un trai extravagant”, a mărturisit Ahmed.

S-a născut în Fâşia Gaza, între paradis şi infern

Fâşia Gaza, distrusă de război

Fâşia Gaza, distrusă de război

Ahmed s-a născut şi şi-a trăit copilăria şi adolescenţa în cea mai controversată regiune a lumii, Fâşia Gaza, care – dacă n-ar fi avut destinul războiului – ar fi trebuit să fie ceva cu adevărat măreţ, fiind situată la malul mării şi având o blândă climă meditraneană.

,,O parte din familia mea locuieşte şi astăzi în Fâşia Gaza, adică mama, sora mea şi cei doi fraţi. Îmi este mereu teamă pentru ei, mă uit la ştiri tot timpul să văd dacă mai sunt explozii, atentate şi alte asemenea orori ale războiului. Ne sunăm, ne dăm mesaje, ne asigurăm reciproc că suntem bine. Eu m-am născut în partea de nord a Fâşiei Gaza, în oraşul Beit Lahia, foarte aproape de graniţă. Iubesc Gaza căci a fost casa mea, dar pot să spun că acolo viaţa nu e sigură deloc. Oricând se poate întâmpla ceva în jurul tău, raidurile aeriene sunt la ordinea zilei, rachetele şi exploziile la fel. În Gaza nu este familie care să nu aibă un mort din cauza războiului. Mor tot oamenii nevinovaţi, oamenii simpli, care nu fac politică, nu aderă la grupări extremiste, care nu fac niciun rău. În 2014 mi-au murit şi mie doi verişori, unul de 3 ani, altul de 6 ani. Când e război, oamenii îşi părăsesc casele şi se adăpostesc pe unde pot. Rudele mele au fugit atunci într-o şcoală, numai că o rachetă a nimerit şcoala respectivă”, povesteşte Ahmed despre viaţa în Fâşia Gaza.

Copil fiind, în Palestina

Cu ani în urmă, o altă rachetă a nimerit casa vecinului său şi a nimicit-o. Era noapte. Ahmed dormea în casa sa, într-o cameră lângă geam. Suflul exploziei casei alăturate a făcut geamul său ţăndări, care a căzut pe el. S-a trezit speriat, dar măcar viu. A fost norocos, alţii nu.

Ahmed a trăit între paradis şi infern în Gaza. Paradis, pentru că a fost casa lui şi până la urmă nicăieri nu e ca acasă, oricât de frumos este alt loc. Infern, pentru că în Gaza poţi să mori în orice zi, fără să ai vreo vină.

La 18 ani, Ahmed a plecat spre Germania, singur, urmând să facă acolo o facultate. Viaţa l-a purtat apoi spre România, la început în Oltenia, apoi în inima Ardealului.

Absolvent de medicină în România

,,În Germania m-am simţit stingher, printre oameni reci şi robotizaţi. Am ajuns acolo la 18 ani, cu gândul să fac Facultatea de Medicină. Nu ştiam bine nici engleza, nici germana. N-am intrat nici la Medicină, ci la Chimie. Am stat cât am stat la Chimie, dar nu mi-a plăcut, vroiam să fiu ca tatăl meu, să fiu medic. M-am retras de la şcoală. Am stat cu totul în Germania vreo 4 ani, apoi am venit în România. Tata locuia la Craiova de mulţi ani, acolo unde şi el făcuse Medicina. El este în România de tânăr, de când eram eu copil. Acesta studia aici la facultate, iar mama a făcut o vreme naveta între Palestina şi România, în rest ea locuia cu noi în Palestina. Am stat cu tata în Craiova şi am făcut şi studiile între timp, fiind în prezent absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova. În curând voi susţine nişte examene, de limbă şi legislaţie, ca să pot profesa în România”, spune Ahmed, care este medic stomatolog.

Ahmed a absolvit UMF Craiova cu media 9,54.

În Craiova

Din 2010 de când este în România, tânărul s-a declarat tare încântat de români, îi aseamănă cu conaţionalii săi, adică îi vede oameni calzi, sociabili şi primitori. Spune că nemţii sunt un popor rece, dar a avut noroc cu Germania, căci aceasta a fost poarta sa de intrare în România.

Pe când era în Craiova, a cunoscut-o pe Andreea, care avea să-i devină în curând soţie, iar viaţa tânărului palestianian a cunoscut o altă întorsătură. S-a mutat la Făgăraş, în cartierul Meltea, şi s-a învăţat atât de mult cu Făgăraşul, încât spune că nu mai vrea să plece de aici. Tot el mărturiseşte că acasă, în Fâşia Gaza, n-a mai ajuns de 7 ani.

,,Este destul de periculos să merg acum în Gaza. După ce am stat atâţia ani în Germania şi România, mi-e teamă să nu ridic semne de întrebare. Îmi e dor de casa unde m-am născut, îmi e dor de mama şi fraţii mei, dar acum trebuie să mă gândesc la noua mea viaţă, la soţia mea şi la viitorii copii pe care o să îi avem. Aici pentru ei pot construi un viitor sigur, pe când în Gaza pericolul paşte la tot pasul. Mai mult, acolo nu sunt locuri de muncă, oamenii ar pleca ei înşişi pe undeva dacă ar avea unde, avem curent electric doar 8 ore pe zi, iar gazul îl folosim la butelie”, mărturiseşte Ahmed.

Ca o ironie a sorţii, în Marea Mediterană, aproape de Fâşia Gaza, sunt zăcăminte enorme de gaz, dar populaţia simplă nu se poate bucura de el.

De altfel, una dintre marile mize ale eternului război din Gaza, dintre evrei şi palestinieni, este ocuparea teritoriilor cu zăcăminte.

Pe de altă parte, nici în sânul Palestinei nu domneşte liniştea. Mai multe grupări, unele fundamentalist-teroriste, îşi dispută supremaţia pentru acest loc de la malul mării. La ora aceasta Gaza este sub dominaţia grupării Hamas.

Ahmed cu familia şi soţia sa, vizitând România

În Gaza copiii primesc note de la 1 la 100

L-am întrebat pe Ahmed Alashqar câte ceva despre ţara sa natală. Îmi spune că din foarte multe puncte de vedere Palestina este asemănătoare României. De altminteri, cu câteva zeci de ani în urmă, pe vremea lui Ceauşescu, cele două state se aveau în bune relaţii: românii plecau să lucreze în Palestina, iar cetăţenii palestinienii veneau la tot felul de cursuri de specializare la noi. Mulţi militari s-au antrenat chiar în împrejurimile Făgăraşului.

Ce este diferit este, de pildă, sistemul educaţional. Elevii primesc note de la 1 la 100, nota 50 fiind considerată notă de trecere. ,,Sistemul de învăţământ este foarte bine pus la punct în Palestina şi chiar şi în Gaza. În Fâşia Gaza există universităţi recunoscute la nivel internaţional. Puteam să fac Medicina acolo, dar am vrut să o fac în Europa, pentru că în Gaza competiția este foarte mare, mai ales la Medicină. Tot bine pus la punct este şi sistemul medical, dar asta se datorează acelor multe războiae care au încercat ţara şi poporul. Cine merge la spital şi are o rană nu trebuie să aştepte la coadă când îi vine rândul, este primit peste rând”, explică acesta.

Aşa arată casele în Gaza

De asemenea, modul de convieţuire al oamenilor diferă între state. În Palestina familiile extinse locuiesc împreună în aceeaşi casă, fiecare are un etaj. Deasupra imobilului, pe un acoperiş plat palestinienii îşi pun viţă de vie, cum au românii deasupra curţii.

Ca şi în România, serviciul militar nu este obligatoriu, îl face cine vrea. Spre deosebire, în ţara vecină, Israel, bărbaţii sunt obligaţi să fac 3 ani de armată şi fetele 2 ani. Tinerii evrei încearcă să se sustragă de la militărie mergând la studii universitare sau aderând la grupări ultrareligioase care nu le permit portul de armă.

Ciorba de burtă românească bate tot

Ahmed promovează şi Transfăgărăşanul pe YouTube

În cei 10 ani pe care Ahmed i-a petrecut pe teritoriul românesc s-a îndrăgostit nu numai de oameni şi de locuri, ci şi de bucătăria românescă. Îi place la nebunie să mănânce ciorbă de burtă şi salată de boeuf.

Deşi în acte nu figurează ca cetăţean român încă, tânărul s-a românizat. Şi mai presus de asta, s-a făgărăşenizat. Ahmed este unul dintre milioanele de palestinieni simpli, care nu îmbrăţişează vreo doctrină extremistă şi care ar putea avea de suferit în ţara sa natală. În Palestina pe oamenii nevinovaţi îi paşte moartea la tot colţul, iar bombele şi rachetele fac parte din viaţa lor zilnică. Tocmai de aceea, aceşti oameni au de ales între a-şi petrece viaţa în locul de naştere cu pericolul deasupra capului sau a-şi căuta un nou început pe un pământ străin. Cei care aleg a doua variantă se bucură de siguranţă, dar trăiesc tot restul vieţii cu dor de casă şi familie în suflet.

Ahmed este singurul ,,făgărăşean” care a trăit experienţele din Fâşia Gaza. Cu un mare gol în suflet pentru pământul său, a învăţat să iubească pământul nostru. Şi să se mândrească de el! Tocmai de aceea, canalul său de YouTube este plin de filmuleţe cu România, pe care le puteţi urmări accesând acest link: https://www.youtube.com/channel/UC4UNy4WgGykKrAZcBwzBrYg/videos?disable_polymer=1&fbclid=IwAR1_VPqkLKLP0LeC-ww4QB7O8F-DR_IOIhr6hvqLHLRXoAcTvJt1ikrT6bA

 

(Cristina Cornilă)

 

 

 







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.