Veteranul de război Gheorghe Prunduș a devenit astăzi cetățean de onoare al municipiului Făgăraș


  • Generalul de brigadă (r) Gheorghe Prunduș este noul cetățean de onoare al municipiului Făgăraș.

Distincția i-a fost acordată astăzi, vineri, 26 aprilie, de către primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, cel care a și venit cu această propunere în cadrul ședinței de Legislativ din luna martie.

,,Astăzi, vineri, 26 aprilie, cu profundă emoție, am onorat un erou al neamului nostru, un om care a dat dovadă de curaj excepțional, sacrificiu și devotament pentru țară. Domnului general de brigadă (r) Gheorghe Prunduș, veteran de război, i-a fost acordat titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Făgăraș. Viața sa fost marcată de curaj și patriotism. La o vârstă fragedă, a răspuns chemării datoriei și a luptat cu bravură pentru a apăra independența țării noastre. Sacrificiile sale, îndurate pe câmpul de luptă, au contribuit la libertatea și pacea de care ne bucurăm astăzi. Ajuns la venerabila vârstă de aproape 104 ani, generalul Prunduș este un model de demnitate, perseverență și dragoste pentru țară. Patriotismul său ne inspiră pe toți și ne reamintește importanța respectării valorilor fundamentale ale neamului nostru. Sacrificiul său ne reamintește importanța păstrării păcii și a apărării valorilor democratice. Este de datoria noastră să onorăm memoria eroilor noștri și să transmitem generațiilor viitoare mesajul unității, patriotismului și dragostei de neam. Acordarea titlului de cetățean de onoare este un gest simbolic, de recunoaștință pentru tot ceea ce a făcut domnul gen. bg (r) Gheorghe Prunduș pentru țara noastră”, a declarat primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu.

Despre veteranul de război Gheorghe Prunduș

Gheorghe Prunduș s-a născut în 16 iulie 1920 în localitatea Cășei, județul Cluj. Tataăl său, Nicolae, se trage din familia Ghiurchii, una din familiile mari din comună, iar mama sa, Domnica, era originară din Rugăsești. Elev al școlii din satul natal, între anii 1928-1932, fiind un elev silitor și disciplinat cu posibilități de afirmare mari. Între anii 1932-1935 a urmat Școala Gimnazială la Liceul Andrei Mureșa din Dej.

In perioada  1935-1940 urmează cursurile la Școala Normală din Gherla, școală confesională a Episcopiei Greco –Catolice din Cluj- Gherla, episcop la vremea aceea fiind doctor Iuliu Hosu.

A avut ocazia să se întâlnească în mai multe rânduri și să fie felicitat de însuși epispolul Iuliu Hosu prin participarea la Cercul literar al școlii, unde a susținut refertul ”Ororile comunismului”, precum și cu ocazia absolvirii Școlii Normale ca șef de promoție.

În urma persecuțiilor din Ardealul de Nord, se refugiază la Arad, unde se angajează ca funcționar la Fabrica de Cărămidă Augustin Braunn. În anul 1941 este recrutat în armată, la Școala de ofițeri în rezervă București, în anul 1942 este repartizat la Centrul de Instruire și Infanterie din Făgăraș, unde participă la formarea cursanților prin exerciții de manevră, obținând grade militare până la elev plutonier.

În timpul stagiului militar la Făgăraș, a cunoscut-o pe viitoarea soție Georgeta Iosif, fiica învățătorului Iosif Virgil din Galați, care ii devine soție în anul 1945.

În urma examenului susținut în anul 1943 la Școala de Ofițeri rezerviști Ploiești este avansat la gradul de sublocotenent în rezervă de unde este detașat la Batalionul de bază 11 Vânători de Munte. Participă la luptele din Moldova în anul 1944 pentru eliberarea Ardealului, apoi în Ungaria si Cehoslovacia, unde a fost rănit și spitalizat în Ungaria.

În octombrie 1945 este decorat cu Ordinul Coroana României cu spade și panglică de virtute militară cu Frunze de stejar în grad de cavaler și cu Ordinul ”Steaua României”, clasa a V-a.

A fost unul din principali inițiatori la ridicarea Monumentului Eroilor Țării Făgărașului, fiind prezent la turnarea fundației cât și la sfințirea monumentului.

De-a lungul laborioasei sale activității profesionale, de 42 de ani, dintre care 37 de ani i-a dedicat învățământului făgărășean în calitate de învățător la diferite unități de învățământ din Municipiul Făgăraș, din care amintim Școala Generală Galați, Liceul Radu Negru, Școala Generală nr. 5 (de unde s-a si pensionat), a fost director la Școala Generală din Galați și la Școala Generlă nr.2. A fost inspector școlar în Raionul Făgăraș timp de 9 ani precum și în orașul Făgăraș. Toată această activitate desfășurându-se în perioada 1945-1982, an în care s-a și pensionat. În decursul activității profesionale a obținut toate gradele didactice, iar pentru activitatea deosebită pe care a avut-oi s-a acordat titlul de Învățător fruntaș și a primit Gradația de merit.

A trecut prin anii dureroși ai războiului, a înfruntat cu curaj gloanțele pe front, a supraviețuit regimului comunist și anchetelor securității și a format zeci de generații de elevi. A ajuns la frumoasa vârstă de 103 ani trecuți, cu o viață pusă în slujba țării și a semenilor. Gheorghe Prunduș este astăzi un bun exemplu pentru făgărășeni și nu numai. Și pentru că nu are cum să-și uite camarazii de luptă, în fiecare an este prezent la  Monumentul eroilor din Făgăraş unde depune o coroană de flori  în memoria eroilor  căzuți în lupte pentru libertatea și independența țării.

Președintele României a acordat veteranului de război Gheorghe Prunduș gradul de general de brigadă cu o stea, în retragere, la propunerea Ministrului Apărării Naționale și a Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Decretul a fost semnat de Președintele României la data de 26 noiembrie 2022.

Generalul de brigadă cu o stea, în retragere, Prunduș Nicolae Gheorghe a primit, vizita unei delegații  oficiale din cadrul Departamentului relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, care în cadrul programului ,,Acasă la Veterani“ i-a oferit  făgărășanului o ținută completă specifică gradului militar.

Anul trecut, de Ziua Eroilor, Gheorghe Prunduș spunea: ,,Am întinerit cu 25 – 28 de ani venind la acest eveniment. Inima mea tresare pentru eroii neamului. Sunt prezent la datorie zi și noapte pentru ei. Am luptat alături de eroi, voi lupta în continuare pentru pomenirea celor căzuți. În veci le voi păstra amintirea și jertfa depusă pentru patrie’’.

Reamintim că, la începutul acestui an, un alt făgărășean a primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Făgăraș. Este vorba despre preotul Cornel Ursu.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.