Pentru că avem multe de spus!

.

Viața în verde gri


picturi4În ultimele două săptămâni parcă am fost lăsat pe linie moartă, căci nimic din ce-i frumos nu și-a mai găsit loc în inspirația mea. Au fost genul de zile în care Dumnezeu m-a lăsat pe cont propriu…

picturi3Aflat în situația asta, îmi vine neîncetat să-l iau la rost: cum de și-a permis să mă lase singur când, de fapt, îl vreau mereu în prezența mea? Și realizez că n-am fost părăsit, dar și că inspirația e mereu prezentă, gata mereu să-mi indice că iubirea și frumosul își au esența în respirație și că prin ea îmi pot manifesta desăvârșirea. Cu alte cuvinte, am fost două săptămâni în care parcă nimic notabil nu-mi mai gâdila existența și intrasem într-o stare de rutină, una destul de familiară de altfel. Asta până într-una din zilele trecute, când, după masa de prânz, mă hotărâsem să nu-mi mai plâng de milă și plec iarăși în cercetarea zonei. Ca de obicei, ceva interesant se va ivi. Și așa a și fost.

picturi1Încă din prima zi în care am ajuns în Las Terrenas, atenția mi-a fost atrasă de un zid pictat cu tot felul de scene religioase, dar și cu peisaje cu flora și fauna specifice zonei tropicale. Aveam să aflu imediat că e zidul cimitirului. Numai bine, mi-am zis. Trebuie să văd ce cultură au acești oameni și în privința morții, mai ales după ce văzusem cum percep viața. Un prim răspuns mi-a fost oferit chiar de zidul cimitirului. Moartea e la fel de colorată ca viața, e un moment firesc al vieții de care acești oameni nu par să se teamă, cel puțin nu în maniera în care ne temem noi. Iar pentru europeanul creștin, e foarte interesant să vezi laolaltă picturi ce descriu peisajul exotic combinate cu scene biblice. Și discrepanțele de abia încep.

Odată intrat în incinta cimitirului, am fost părăsit de armonia culorilor de pe zid. În schimb, mi s-a oferit un peisaj în care betonul gri al criptelor îmi oferea o nouă perspectivă a morții. Un haos dezolant, în care absolut tot, de la cruci la cripte, erau făcute din beton, care, din cauza timpului și climei, au prins o culoare gri închis, spre cenușiu, perfectă pentru a descrie locul de veci al rămășițelor tale. Dar viața își face loc peste tot, chiar și-n cel mai gri cimitir.

picturiFlora tropicală nu ține cont de beton și ba mai mult, oferă o culoare aparte, o culoare vie într-un loc al morții, într-un loc în care griul e tot ce ți-a mai rămas. Armonia era la ea acasă. Din nou, a fost interesant, ciudat chiar, să realizez cum poate un loc plin de beton, cu atâtea cruci și forme făcute în cele mai stângace feluri, să se armonizeze atât de frumos cu plantele, care pur și simplu, dau viață acelei așezări a morții. Așadar, după felul cum își țin rânduiala în privința celor veşnice, dominicanii au înțeles că înainte de muri, ei trebuie să trăiască.

Și nu departe de acel gri, în afara zidurilor colorate, viața se întâmplă. Ba mai mult, viața se trăiește.

(Aurel Csato)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *