24 ianuarie – dublă însemnătate istorică: Mica Unire din 1859 și nașterea, în 1849, a marelui patriot Badea Cârțan, al cărui vis era întregirea neamului


În perioada zbuciumată a revoluiei paşoptiste, în 24 ianuarie 1849, cu 10 ani înainte de Mica Unire, se năștea în comuna Oprea-Cârţişoara, judeţul Sibiu, într-o familie săracă de țărani, Gheorghe Cârțan, a cărui călătorie la Roma, pe jos, în opinci, pentru a vedea cu ochii săi mărturii ale istoriei poporului român, a devenit celebră. În timpul vieții și prin acțiunile sale necontenite, el a militat activ pentru independența românilor din Transilvania, inclusiv prin răspândirea cărţilor româneşti în satele din Ardeal, visul său suprem fiind reîntregirea neamului.

statuia lui Badea Cârţan de la Făgăraş

Din cauza sărăciei și a celor auzite la alți copii din comuna Recea care erau pedepsiți dacă vorbeau românește – Transilvania era pe atunci teritoriu al Imperiului austro-ungar, iar românii de aici nu aveau prea multe drepturi – nu a mers la școală, dar a învăţat să citească în timp ce mergea cu oile la păscut.

A cărat necontenit din România în Transilvania, peste 30 de ani, pe cărări de munte puţin umblate, tone de cărţi şi alte tipărituri – toate donate – pentru elevii şi studenţii români ardeleni, în contextul în care orice scriere care pomenea de istoria românilor era interzisă în imperiu.

Scriitorul Mugur Gheorghe, care i-a privegheat ultimele clipe din viaţă, i-a spus: ,,Bade Gheorghe eşti un erou. Ai luptat toată viaţa ca nimeni altul, pentru ţara şi poporul românesc. Urmaşii nu te vor uita!”.

La 7 august 1911, cu 7 ani înainte de înfăptuirea visului său suprem, Badea Cârţan trece în eternitate, fiind înmormântat în costum mocănesc şi cu căciulă ciobănească, în cimitirul din Sinaia. Pe crucea de piatră de deasupra mormântului său stă scris: „Aici doarme Badea Cârţan, visând întregirea neamului său”.

Mica Unire din 1859 este un capitol esențial în istoria României, simbolizând aspirațiile și eforturile de unitate ale poporului român. Acest eveniment a marcat un punct de cotitură în drumul către independență și întregirea națională, contribuind la formarea temeliilor statului român modern, România, consolidat la 1918 prin Marea Unire.

Raluca Borta – deputat

 

Text: Borta Raluca – Deputat neafiliat




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.