A intrat pe fereastra unei locuințe din Făgăraș, dar nu a furat nimic. Hoțul este cercetat în stare de arest preventiv


  • Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu un bărbat bănuit în stare de arest preventiv, după ce acesta ar fi pătruns fără drept într-o locuință, cu scopul de a sustrage bunuri.

La data de 10 aprilie a.c., în jurul orei 22:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi pătruns, fără drept, într-o locuință de pe strada Negoiu, din municipiul Făgăraș.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la adresa indicată, unde au constat că cele sesizate se confirmă și că din locuință nu ar fi fost sustras niciun bun. În scurt timp, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat un bărbat, de 40 de ani, care ar fi pătruns în interiorul imobilului după ce ar fi forțat una dintre ferestre. Astfel, la data de 11 aprilie a.c., după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut și introdus în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ, pentru 24 de ore.În continuare, după ce a fost prezentat de către procuror în fața judecătorului de drepturi și libertăți, pe numele bărbatului a fost emis un mandat de asrestare preventivă, pentru 30 de zile.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “tentativă la furt calificat”, iar cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.