Albia râului Sâmbăta a fost regularizată


În ultimele zile s-au executat lucrări de regularizare a albiei râului Sâmbăta. Acestea s-au finalizat și s-au făcut de către Primăria comunei în colaborare Sistemul de Gospodărire a Apelor Brașov (SGA).

,,Probabil ați văzut deja, în apropierea podului, cum arată acum albia. La fel arată și pe următorii 2 kilometri în amonte, până la întâlnirea râului Sâmbăta cu râul Lisei. În aval de pod, pârâul a fost curățat până unde au putut intra utilajele, căci altfel ar fi fost afectate grădinile oamenilor. În total, regularizarea s-a făcut pe o lungime de aproximativ 2,5 kilometri pe cursul apei”, a declarat primarul Vasile Andreaș.

Potrivit edilului, cei de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Brașov au venit cu utilajele, iar Primăria Sâmbăta a contribuit cu 320 de litri de motorină.

Au fost scoase acele sălcii care au crescut în mijlocul albiei, s-au taluzat malurile, s-a curățat vegetația de pe margine etc.

Lucrările au durat câteva zile, timp în care s-a creat o albie stabilă de curgere, cât mai uniformă și cu variații cât mai mici ale vitezei apei, în cazul precipitațiilor abundente pe munte.

 

(Cristina Cornilă)







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.