Câinii maltratați din Olteț, în atenția autorităților încă din luna martie. IPJ Brașov: „Situația prezentată acum nu mai reflectă realitatea”


Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a transmis că imaginile apărute recent în spațiul public, care prezintă câini aflați în stare gravă în localitatea Olteț, comuna Viștea, nu mai reflectă situația actuală. Potrivit IPJ, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu încă din luna martie, când au descoperit mai multe exemplare canine ținute în condiții greu de imaginat.

Din martie și până în prezent au fost efectuate verificări frecvente la adresa deținătorului, un bărbat de 61 de ani, care este cercetat penal pentru schingiuirea animalelor, rănirea cu intenție, codotomie și cuparea urechilor. Polițiștii au emis un ordin de plasare în adăpost pentru șase câini și o caprină, care erau ținute în condiții improprii și se aflau în pericol. De asemenea, bărbatul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea legii privind protecția animalelor și pentru încălcarea prevederilor OUG 155/2001 privind gestionarea câinilor fără stăpân.

Poliția Brașov subliniază că animalele au fost preluate și beneficiază acum de hrană, apă, tratamente medicale și adăpost, iar cercetările continuă pentru tragerea la răspundere a persoanei vinovate.

La începutul lunii martie, ziarul Salut Făgăraș a relatat despre acest caz șocant, când membrii Asociației Inima Cățeilor au salvat șapte câini și un pui abia născut din curtea unui sătean din Olteț. Patrupedele erau înfometate, bolnave, ținute în lanțuri scurte și trăiau printre cadavrele altor câini care nu au supraviețuit. Reprezentanții asociației au declarat atunci: „Am fost martorii unui coșmar pe care niciun suflet nu ar trebui să-l trăiască. Acum sunt în siguranță. O parte dintre cățeii de la Olteț au ajuns la medic”.

Poliția Brașov reafirmă că respectarea drepturilor animalelor este o obligație legală și morală și încurajează cetățenii să semnaleze orice suspiciune de rele tratamente aplicate acestora. La finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale.

(Alina ROMAN)




2 thoughts on “Câinii maltratați din Olteț, în atenția autorităților încă din luna martie. IPJ Brașov: „Situația prezentată acum nu mai reflectă realitatea”

  1. Alexandra

    Am inpresia cǎ suntem luați la mișto! Omul este cercetat penal dar încǎ are animale în curte?????

    Reply
  2. Simona

    Trebuia să fie confiscate toate animalele, pentru că dovezile erau concludente. Când e caz de cruzime/schingiuire/ucidere, este clar că toate animalele sunt în pericol și trebuie luate din acel mediu. Trebuie pedeapsă cu închisoarea și plasarea tuturor animalelor într-un mediu sigur. Poliția a primit sesizări încă din februarie. S-au făcut și numeroase petiții online, fără răspuns.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.