În urma cu 105 ani, pe data de 2 iulie 1919, prin Ordinul Ministrului de Război cu numărul 1378 din 02 Iulie 1919, a luat naștere a prima structură de instruire românească din Transilvania, Tabara Regionala ,,Cincul Mare”, subordonată Corpului 7 Armată.
Astfel, în ziua în care poporul român l-a prâznuit pe voievodul Moldovei, Stefan cel Mare și Sfânt, ilustră personalitate a istoriei naționale și universale, Centrul Național de Instruire Întrunită ,,GETICA” a sarbătorit 105 ani de existență.
Un astfel de moment istoric nu putea să se desfășoare decât într-un loc plin de semnificații istorice, și anume, la Crucea Nord Cincu, care este în același timp poate și cel mai cunoscut reper geografic pentru militarii armatei române și nu numai.
În cadrul ceremonialului militar de ieri, drapelul de luptă al marii unitați a fost decorat de președintele Romaniei cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de ,,Ofițer” și totodată i-a fost acordată emblema de onoare a Fortelor Navale de către șeful Forțelor Navale Române. În cadrul ceremoniei au fost înmânate distincții celor mai merituoși militari și personal civil ai centrului din partea șefului Statului Major al Apărării și a șefului Statului Major al Forțelor Terestre. De asemenea, a avut loc și un ceremonial religios condus de un sobor de preoți în frunte cu Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului în cadrul căruia a fost sfințită și placa de onoare dezvelită cu ocazia acestui eveniment.
În cuvântul sau, comandantul centrului, Generalul de Brigadă Ioan-Marian Cristurean, a mulțumit pentru decorarea drapelului de luptă al centrului precum și pentru sprijinul acordat de către eșaloanele superioare, administrațiile județene și locale, alte instituții din zona de responsabilitate, dar în mod special celor care fac parte din Centrul Național de Instruire Întrunită ,,GETICA” pentru modul exemplar în care au muncit și au contribuit la dezvoltarea structurii și îndeplinirea misiunilor.
Ceremonialul s-a încheiat prin cuvântul Șefului Statului Major al Apărării care a apreciat în mod elogios rezultatele obținute de către militarii centrului pe parcursul celor 105 ani de existență, mulțumind întregului personal pentru contribuția adusă la instruirea trupelor armatei româniei, respectiv a celor aliate si partenere și a urat succes deplin pe mai departe în îndeplinirea misiunilor și obiectivelor care ne stau în fața.
La activitate au fost prezenți, Generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, Adrian Veștea, Ministrul al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Generalul de Brigadă Daniel Pop, locțiitor al șefului Statului Major al Forțelor Terestre, Contraamiral de flotilă Auraș Liviu Coman, Comandantul Comandamentului Componentei Navale, Generalul de Brigadă David Pritchett,comandantul Gărzii Naționale Alabama, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului alături de alți generali, ofițeri, reprezentanţi ai autorităţilor publice, precum și cadre militare active şi în rezervă care au făcut parte din Centrul Național de Instruire Întrunită “GETICA”.
text: Centrul Național de Instruire Întrunită ,,GETICA”
foto: Alexandru Badea