Oamenii anunță încontinuu pe rețelele sociale și nu numai că vor să dea o mână de ajutor urcainenilor fugiți din calea războiului. Fie cu alimente perisabile, fie cu transport ori traducere sau chiar cu locuințe. Iar aceștia nu sunt deloc puțini și sunt din toată țara.
Astfel de exemple am dat și noi astăzi din zona noastră. Mulți oameni din Țara Făgărașului, inclusiv primării, au răspuns pozitiv strigătului de ajutor venit din Ucraina.
Un ultim anunț venit la adresa noastră a fost din partea făgărășeanului Daniel Mihai, care ne-a contactat și ne-a trimis un filmuleț cu apartamentul lui de pe strada 1 Decembrie, pe care l-a pus la dispoziția celor fugiți din calea războiului.
,,Sunt și eu părinte și nu îmi imaginez cum ar fi să fiu în stradă alături de copil și să nu am pe nimeni și în țară străină. Vreau să precizez că voi plăti absolut tot eu, mă refer aici la mâncare, haine, încălțăminte”, a precizat făgărășeanul.
Apartamentul are două camere și este utilat cu absolut tot ce trebuie, inclusiv jucării pentru copilași.
L-am direcționat pe făgărășean și pe platforma pe care oamenii se înregistrează ca voluntari pentru refugiaţii ucrainieni. De pildă, pe platforma VOLUNTARI „UNIȚI PENTRU UCRAINA”.
Până la această oră au anunţat că vor oferi ajutor pentru refugiaţi primăriile Sâmbăta de Sus şi Victoria, o pensiune din Făgăraş, o pensiune din Cincu, o pensiune din Viștișoara, mai multe familii din Făgăraş, Victoria, Sâmbăta de Sus, Cârţişoara. Pe măsură ce trec orele, tot mai mulţi se alătură celor care îi ajută pe migranţii fugiţi din calea războiului.
Urainenii continuă neîntrerupt să își părăsească țara și mulți dintre ei aleg să vină în România.
(Alina ROMAN)