Ipoteza că Mihai Eminescu este 50% ardelean nu este nouă, dar puţină lume o cunoaşte. Responsabil cu originile ardeleneşti ale poetului este prof. făgărăşean (d) Ion Funariu, cel pe care am avut norocul să îl am dascăl în liceu.

Limba şi literatură română mi-a fost o materie dragă încă de la începutul şcolii, dar profesorii pe care i-am avut pe parcursul anilor au făcut să-mi fie şi mai dragă (doamna prof. Magda Gogea, doamna prof. Adriana Năstasă, domnul prof. Ion Funariu). Cel din urmă a lăsat posterităţii mai multe teorii intens dezbătute şi astăzi, una dintre ele fiind că strămoşul lui Eminescu era din satul Vad, comuna Şercaia.

Un anume Petre Iminovici, menţionat pentru prima dată în Călineştii Sucevei în anul 1740, ar fi emigrat din Vad spre Blaj mai întâi, iar mai apoi spre Bucovina. Acesta era străbunicul poetului. Îl veţi găsi şi sub numele de Petrea. În satul făgărăşean existau multe familii cu acest nume, care au luat calea pribegiei pentru a nu se converti la religia greco-catolică.

Unui profesor de română Dumnezeu i-a aşezat în cale mai mulţi Iminovici

Poate că originea poetului nu ar fi fost niciodată altcumva cunoscută decât cum o învăţam cu toţii la şcoală, aceea de moldovean get-beget. Dar celui care avea să vină cu o teorie năucitoare pe acest subiect, Dumnezeu i-a scos în cale mai mulţi elevi cu numele de Iminovici. De aici a plecat totul.

,,Pe vremuri, când predam la Liceul ,,Radu Negru” din Făgăraş am dat peste câţiva elevi de-a lungul anilor, care purtau numele Iminovici şi erau toţi din Vad. Aşa mi-am pus întrebarea dacă nu cumva tot acolo îşi are originea şi familia Iminovici din Călineştii Sucevei. În ’89 la centenarul morţii lui Eminecu, doamna Zoe Dumitrescu Buşulenga (care era preşedinta comisiei olimpiadei naţionale de limba română ce se ţinea la Iaşi) a propus membrilor comisiei să vorbească la Universitatea din Iaşi despre viaţa şi activitatea lui Mihai Eminescu. Eu am vorbit despre posibila origine făgărăşeană a poetului. Mai târziu în acea zi, la protocol, moldoveanii mă rugau: ,,Profesore, nu ni-l luaţi pe Eminescu!” Tot Zoe Buşulenga mi-a propus să scriu o carte pe această temă şi aşa s-a născut lucrarea în care povestesc despre obârşia poetului”, sunt cuvintele pe care mi le-a spus, pe vremea când trăia, prof. Ion Funariu.

Iminovicii din Vad

Ca să-şi dovedească spusele, profesorul a luat la rând toate registrele bisericii din Vad şi a bătut pe la porţile celor care mai erau în viaţă şi purtau acest nume atât de celebru.

,,Am găsit că prin secolul al XVIII-lea în Vad trăiau nu mai puţin de 8 familii cu acest nume, iar în prezent mai sunt două. Iminovicii din Vad au emigrat din sat şi îi găsim în Răşinari, în Cisnădie şi în Blaj. Unii din Blaj au plecat către Bucovina, stabilindu-se în Călineştii Sucevei. Primul Iminovici din Călineşti, Petre Imonivici, este menţionat prin anul 1740. Deci, aceşti ţărani din Vad au emigrat după 1700 ca urmare a represaliilor imperiale împotriva ortodocşilor, atât de puternice, încât de exemplu ţăranii din Şinca Veche, aproape tot satul, au emigrat înspre munţi formând satul Şinca Nouă. În Şinca Veche au mai rămas doar patru familii de boieri. Acest Petre Iminovici se pare că ar fi plecat din Călineşti spre Ardeal, probabil să îşi viziteze rudele, dar l-a prins moartea pe drum şi a murit la Blaj”, îmi spunea profesorul.

În cimitirul satului Vad mai multe cruci adeveresc spusele lui Ion Funariu. Am fost într-o iarnă împreună acolo să-i căutăm pe Iminovicii care îşi dormeau somnul de veci în Ardeal. Nu ne-a fost greu să găsim imediat câteva pietre de mormânt cu numele Iminovici, unele chiar mai noi. Mai sunt însă cruci înnegrite de vremuri şi intemperii, de pe la 1800, pe care scrisul nu se mai vede astăzi, dar pe care cu mai mulţi ani în urmă tot Iminovici se vedea că scrie.

Ion Funariu – la cercetare în cimitirul satului Vad

Eminescu a trăit printre ardeleni

O altă dovadă a originii sale ardeleneşti este aceea a identităţii celor care îl înconjurau:

→ Aron Pumnul – se trăgea din Cuciulata, jud. Braşov. A fost paşoptist, revoluţionar, autor a primei istorii a literaturii române (,,Leturariu românesc”), bun prieten cu Eminescu. Poetul a fost şi ţinut în gazdă de acesta, dovadă că părinţii poetului îl cunoşteau pe Aron Pumnul.

→ Iosif Vulcan – originar din Şinca Veche, jid. Braşov. A fost directorul revistei ,,Familia”, unde a debutat Mihai Emiescu în 1866 cu poezia ,,De-aş avea”.

→ Prima călătorie pe care o face Mihai Eminescu este la Blaj, unde se împrieteneşte cu studenţi ardeleni.

→ Ioan Slavici – i-a devenit prieten pe vremea când amândoi erau studenţi la Viena.

→ Când s-a întors de la Viena, la Iaşi s-a împrietenit cu Veronica Micle, ardeleancă originară din Năsăud, care se chema Câmpeanu, înainte de căsătoria ei cu profesorul Micle.

→ Prietenia poetului cu Creangă, a cărui mamă era originară prin neamul ei din Crângul Făgăraşului, un sat dispărut de pe lângă Cuciulata.

→ Sprijinul primit de la Titu Maiorescu, care l-a sponsorizat să-şi termine studiile de Filosofie la Berlin şi care provenea din Blaj şi îl chema Maior.

→ George Călinescu şi majoritatea istoricilor literari apreciază că obârşia strămoşilor lui Eminescu dinspre tată se află în Ardeal.

Transformarea numelui: Minu → Minovici → I. Minovici → Iminovici

Cei care nu l-au recunoscut pe Eminescu drept moldovean în totalitate, i-au dat orice altă naţionalitate, numai în categoria ardelenilor nu l-au inclus. S-a spus că numele său ar fi turc, bulgar, rus, sârb… alţii au spus că e persan sau suedez.

Dar ADEVĂRUL este altul: numele de Iminovici vine de la Minu, existent în antroponimia ţăranilor din Vad. Preoţii şi cantorii se perfecţionau în Serbia la Karlowitz, ardelenii neavând mitropolie. Acolo în cataloagele seminariilor primeau sufixul sârbesc ,,vici”, astfel deveneau Minovici. Pentru că existau mai multe familii Minovici în Vad, spre a se deosebi, au început să-şi adauge iniţiala numelui capului familiei. Problema e că pe cei mai mulţi îi chema Ion, aşa a apărut I. Minovici, care mai târziu a devenit Iminovici.

Teiul lui Eminescu din parcul Copou

Acest articol s-a născut după ce recent am făcut o vizită la Iaşi şi, ca toţi turiştii care ajung acolo, am mers în parcul Copou, unde încă mai dăinuieşte teiul lui Eminescu. Copacul, care are peste o jumătate de secol vechime, se susţine astăzi pe nişte suporţi de fier, dar este viu şi are producţie în fiecare an.

Teiul acesta este cel mai bătrân copac din parcul Copou şi i-a ţinut umbră deseori poetului când venea aici să creeze, să se odihnească sau să-i întâlnească pe Creangă şi pe Veronica Micle.

Un bust al poetului a fost aşezat în vecinătatea teiului, iar pe băncile din parc în formă de carte sunt scrise versuri eminesciene. Undeva mai în depărtare se regăseşte şi bustul Veronicăi, iar pe banca din apropierea ei este scrisă o poezie de-a sa.

(Cristina Cornilă)