Pe Vasilica Abăloaiei am cunoscut-o în 1997, pe când deveneam ,,boboci” în clasa a IX-a la ,,Radu Negru”, secţia Filologie. Am fost colege de liceu vreme de 4 ani şi îmi amintesc că în toţi acei 4 ani Vasilica s-a ocupat, vrând – nevrând, de temele la limba franceză a întregii clase! Avea un simţ mult mai dezvoltat decât mulţi alţii la înţelegerea şi memorarea unei limbi străine, drept dovadă şi-a clădit o carieră pe multilingvism!

După ce am transcris zeci de teme de la Vasilica (a se înţelege că le copiam cu toţii), în 2001, după terminarea licelului, colega noastră a luat drumul Italiei şi dusă a fost! Astăzi, la vârsta de 36 de ani, are bătuţi pe muchie 17 ani în capitala Italiei şi o carieră pe care mulţi şi-ar dori-o.

La început a păzit 10 câini într-un apartament

,,Îmi aduc aminte de parcă ar fi fost ieri de ziua când am plecat în Italia: 10 octombrie 2001. Tatăl meu se afla deja acolo, am plecat la el, dar altceva nu aveam pregătit, cum ar fi de exemplu un loc de muncă. Prima mea meserie a fost de ,,dog – sitter”, adică stăteam ziua şi păzeam 10 câini în aceeaşi locuinţă. Toţi erau ai unei singure persoane şi trebuia să stau cu ei numai pentru companie. Animalele nu lătrau şi nu asurzeau vecinii când simţeau prezenţa unui om. Neavând altceva de făcut toată ziua, am început să învăţ italiană. Mă uitam la televizor doar pe programele italiene”, povesteşte Vasilica.

După experienţa cu câinii, aceasta a mai lucrat la o firmă care făcea curăţenie în birouri, iar apoi ca baby – sitter. În timp ce avea grijă de copii a început cursurile celor două facultăţi de limbi străine pe care le-a urmat în Italia. Şi-a completat studiile cu un masterat, despre care spune că seamănă foarte mult cu doctoratul din România, căci se face după o specializare pre-universitară, dar are o durată anuală.

În timpul studiilor a început să lucreze cu agenţii de traduceri şi asociaţii culturale de români, a predat limba italiană într-un centru de integrare, a predat limba franceză într-o şcoală de stat, a predat limba română într-o facultate privată… Aşa a debutat cariera sa pe tărâmul multilingvismului.

Autorizată să traducă de către Consulat, Tribunal şi Camera de Comerţ

Vasilica a ştiut cum să-şi facă un trai din aptitudinile sale pentru limbi străine. Astăzi este translator şi interpret în Italia şi poate traduce în toate sectoarele de activitate, pentru că este autorizată să facă traduceri de două instituţii italiene şi de Consulat. A ales, însă, să lucreze mare parte din timp în sectorul legal şi să traducă acte în tot felul de cauze civile, penale, comerciale, de familie etc.

Face asta din 2015 şi traduce din franceză, spaniolă, italiană şi română. Are două birouri de traduceri între care face naveta zi de zi.

,,Ne-am cumpărat o casă într-o localitate aflată la 30 km de Roma. Acolo locuiesc cu soţul meu Florin şi cu băieţelul Eduardo, în vârstă de 2 ani şi jumătate. Am un birou de traduceri în acea localitate şi mai am unul la Roma, în sediul unei societăţi de avocatură. Fac naveta între ele. Azi nu mi se pare grea munca mea, dar primii 5-6 ani de Italia pot să zic că au fost crunţi. M-am adaptat greu, dar poate tocmai dificultatea asta de a mă integra a făcut ca astăzi să simt că aparţin acestui loc. Părinţii mei sunt, de asemenea, în Italia, iar părinţii soţului meu sunt şi ei aici. Nu am mai fost la Făgăraş de ceva timp tocmai pentru că toţi suntem aici”, mărturiseşte colega mea.

,,Vorbim cu copilul numai în limba română”

Vasilica şi Florin sunt din comuna Mândra. S-au cunoscut în timpul liceului şi au rămas împreună de atunci. Tot împreună au plecat în Italia şi şi-au întemeiat o familie. El lucrează în construcţii. Din noiembrie 2017 toţi trei şi-au luat cetăţenia italiană.

,,Am devenit cetăţeni italieni pentru a-i asigura un viitor copilului nostru. Nu sunt cerinţe dificile pentru obţinerea cetăţeniei: 4 ani de reşedinţă în Italia şi 3 ani de contribuţii vărsate la stat. De asemenea, nu trebuie să ai condamnări nici în România, nici în Italia. Copilul capătă cetăţenia pe care o au părinţii, aşa că a devenit şi el cetăţean italian după ce ne-am luat-o noi. De fapt, toţi trei avem dublă cetăţenie, căci ne-am păstrat-o şi pe cea română. Ca cetăţeni italieni nu avem mai multe avantaje decât dacă nu am fi avut cetăţenia acestei ţări, eventual doar posibilitatea de a vota. Acasă vorbim cu cel mic numai în lima română. E suficient că la creşă vorbeşte italiană, nu vrem să ,,piardă” limba română”, spune Vasilica.

Creşa copilului costă 350 de euro lunar

Eduardo merge la o creşă particulară, pentru că – susţine mama lui – sistemul creşelor de stat nu e bine pus la punct în Italia.

,,Creşe de stat sunt doar la Roma, aşa că îl ducem la una particulară din localitatea unde locuim. La o creşă de stat se intră foarte greu, sunt locuri puţine şi se stabilesc orare scurte. La creşa particulară îl las până la orele 15.00 – 16.00, pe când de la cea de stat ar fi trebuit să îl iau mai devreme. La stat se plăteşte doar mâncarea copilului, în jur de vreo 80 de euro pe lună, pe când la cea particulară plătim 350 de euro”, spune Vasilica. 

Mâ gândesc că Vasilica plăteşte lunar două chirii pentru birourile de traduceri şi creşa băiatului şi o întreb ce satisfacţii materiale îi aduce meseria ei de traducător.

,,Am ajuns la un punct în care îmi permit să spun că sunt foloase materiale, dar meseria asta îţi ia şi o parte din viaţă. Lucrez duminici, lucrez după-amieze, lucrez când doarme copilul etc. Pentru că plătesc două chirii şi creşa lunară, pot să afirm că am un câştig peste media naţională, dar fac mari sacrificii cu timpul petrecut cu familia”, îmi răpunde ea.

Înainte de a fi traducător, aşa cum am spus, făgărăşeanca a predat şi limba română în Italia. A predat un an la o şcoală particulară de limbi străine, o şcoală în care conducerea era deschisă la ,,românism”, pentru că este greu de crezut că nişte străini care îi consideră pe români aproape o naţie inferioară aveau intereseul să le înveţe limba!

În decursul anilor, Vasilica a făcut şi meditaţii cu copiii românilor, dar nu pentru a nu uita limba română, ci pentru a o învăţa: ,,erau copii născuţi şi crescuţi în Italia care nu ştiau o boabă de română. Eu îi consideram copii italieni, mai degrabă decât români!”

După 17 ani şi un amalgam de trăiri şi experienţe petrecute în capitala fostului Imperiu Roman, cei doi soţi nu s-ar mai întoarce definitiv în România. Au trăit în Italia aproape la fel de mult timp cât au trăit şi în România. ,,Nu m-aş mai întoarce pentru că mi-ar fi greu să mă adaptez iarăşi. Afirm asta cu o mare părere de rău. Decizia am luat-o după mai mulţi ani de gândire, deşi integrarea printre italieni a fost şi ea dificilă la vremea ei”, mărturiseşte făgărăşeanca, fiind la unison cu toţi cei plecaţi din ţară pe care i-am întrebat acelaşi lucru.

Nu am întrebat-o dacă se simte mai mult româncă sau mai mult italiancă, dar ştiu răspunsul. Într-un an de Ziua Naţională a României, când s-a organizat la Roma de către români un eveniment de un patriotism pur (cu un Badea Cârţan al zilelor noastre care a mers pe jos 4 luni până la Roma ca să fie prezent acolo de 1 decembrie), Vasilica şi soţul ei erau în linia întâi. Cântau cu tot sufletul şi cu toţi plămânii imnul României şi zic asta pentru că… i-am văzut!

(Cristina Cornilă)