- La aproape doi ani de la moartea suspectă a primarului comunei Jibert, Iancu Boeriu, Curtea de Apel Brașov a dat o decizie definită pentru unul dintre cei care l-au ucis, cu lovituri repetate, pe fostul edil: Gheorghe Buta, consilierul local, a fost condamnat la 2 ani și 11 luni de închisoare cu suspendare. Decizia Curții de Apel Brașov este definitivă.
Joi, 9 noiembrie, Curtea de Apel Brașov a dat o decizie definitivă: consilierul local Gheorghe Buta, care i-a aplicat lovituri cauzatoare de moarte primarului din Jibert, Iancu Boeriu, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, iar decizia este definitivă.
Instanța a apreciat că pedeapsa este suficientă, având în vedere că agresorul a fost provocat de către victimă.
,,Curtea reţine că un procent de culpă al victimei de 30% reflectă corespunzător culpa concurentă incidentă în cauză, în condiţiile în care din datele dosarului nu rezultă că inculpatul ar fi acţionat în sensul agresării victimei în lipsa acţiunii acesteia, care a adresat inculpatului (care ocupa o funcție de demnitate publică locală) o multitudine de apelative umilitoare, în mod repetat, pe parcursul aceleiași zile, în prezența unor personalități locale, atât într-un spațiu public, de unde inculpatul s-a retras, cât și în timp ce se aflau în locuința inculpatului, unde victima nu a fost invitată și de unde i s-a cerut de mai multe ori să plece, rezultatul fiind lovirea victimei în zona feței și a toracelui, care a dus în final, fără ca acest rezultat să fi fost urmărit, la decesul acesteia”, se arată în motivarea instanței.
Pe lângă pedeapsa principală, consilierul local a fost obligat să plătească daune morale rudelor primarului.
,,Obligă inculpatul Buta Gheorghe să plătească plătească părţii civile Boeriu Iuliana Eugenia suma de 14.000 Euro şi părţilor civile Boeriu Iancu şi Boeriu Dan câte 21.000 Euro pentru fiecare (din care suma de 14.000 euro reprezintă despăgubirea cuvenită părţilor civile Boeriu Iancu şi Boeriu Dan pentru acţiunea civilă exercitată în nume propriu, iar suma de 7.000 Euro reprezintă despăgubirea cuvenită în calitate de continuatori al acţiunii civile exercitate de defuncta Boeriu Floarea). Constată că inculpatul Buta Gheorghe a achitat în contul părții civile Boeriu Dan suma de 49.600 lei data de 28.11.2022, cu titlu de daune morale și materiale (fila 76 dosar fond), precum și suma de 25.000 lei cu titlu de daune morale, prin ordinul de plată din data de 08.08.2023. În temeiul art. 276 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 11.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă Boeriu Dan”, se arată în soluția definitivă a Curții de Apel Brașov.
Gheorghe Buta va presta 100 de zile muncă neremunerată în folosul comunității.
Reamintim că primarul Iancu Boeriu a murit la finalul lunii martie 2022, după ce a fost bătut de un consilier local din comună. Cei doi nu reuşeau să se înţeleagă cum să fie administrată comuna. Bătaia primită i-a provocat primarului Iancu Boeriu leziuni interne, iar acesta s-a stins în cele din urmă.
Astăzi, familia așteaptă și decizia judecătorilor cu privire la redeschiderea dosarului privind implicarea viceprimarului, Vaida Bucur.
(Alina ROMAN)