Două autoutilitare care transportau ilegal lemne, oprite în Veneția de Jos de polițiștii făgărășeni


Sâmbătă, 19 noiembrie, în jurul orei 04.40, polițiștii din cadrul Posturilor de poliție Hârseni și Beclean, în timpul ce desfășurau activități operative pe raza localității Veneția de Jos, au oprit în trafic două autoutilitare, în care se transporta material lemnos, de esență fag, fiecare fiind încărcată cu cantitatea de 3,00 mc.

În urma verificărilor efectuate asupra mărfii transportate, s-a constat faptul că pentru întreaga cantitate de lemn, din cele două autoutilitare, nu au fost emise documente specifice de proveniență și transport.

Întrucât transportul nu îndeplinea condițiile de legalitate, în cauză s-a procedat la confiscarea și darea în custodia Ocolului Silvic a materialului lemnos, iar față de conducătorii celor două autoutilitare s-a luat măsura sancționării contravenționale, în conformitate cu prevederile legii silvice.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.