După mai bine de trei zile, incendiul izbucnit la fondul forestier din Munții Făgăraș a fost stins. Au ars aproximativ 11 hectare de vegetatie uscată și litieră de pădure


  • După mai bine de trei zile, incendiul izbucnit la fondul fondul forestier din Munții Făgăraș a fost stins. Au ars aproximativ 11 hectare de vegetatie uscată și litieră de pădure

Zona greu accesibilă, dar și vântul puternic au îngreunat misiunea de stingere a focarelor izbucnite în fondul forestier, însă pompierii, alături de oamenii din comuna Ucea, angajați de la Ocolul Silvic ,,Pădurile  Făgărașului” și Ocolul Silvic Făgăraș, datorită perseverenței și profesionalismului, au reușit să stingă toate focarele.

,,Ei sunt o parte din colegii care au intervenit pentru stingerea incendiului dorestier din Munții Făgărașului. Zona greu accesibilă, dar și vântul puternic au îngreunat misiunea de stingere a focarelor izbucnite în fondul forestier, însă colegii noștri, datorită perseverenței și profesionalismului, au reușit să încheie încă o misiune cu succes! Îi felicităm pe toți pompierii care au participat la această misiune dificilă, dar și pe colegii de la Ocolul Silvic care au depus, la rândul lor, eforturi susținute pentru lichidarea focarelor”, a declarat maior Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov.

Reamintim că este interzis să se ardă miriștile și vegetația uscată fără acceptul autorităților de mediu și fără informarea în prealabil a primăriilor și serviciilor voluntare pentru situații de urgență. Nerespectarea măsurilor specifice la efectuarea arderilor de miriști, vegetație uscată și resturi vegetale poate avea consecințe grave asupra comunităților, prin punerea în pericol și chiar pierderi de vieți omenești, producerea de pagube materiale și afectarea mediului înconjurător.

Se interzice aprinderea focurilor în pădure sau la o distanță mai mică de 100 m față de liziera pădurii.

Focurile de tabără sau cele de camping pot fi aprinse doar în locuri special amenajate, la o distanță de siguranță față de marginea pădurii.

Amenzile prevăzute pentru nerespectarea prevederilor OUG nr. 195/2005, privind protecția mediului, sunt cuprinse între 3.000 și 6.000 de lei pentru persoanele fizice și între 25.000 lei și 50.000 lei pentru persoanele juridice.

Reamintim că un incendiu de fond forestier a izbucnit în Muntii Făgărașului, în zona Victoria – Valea Ucea Mare/ Pădurea Gardomani. Incendiul a început duminică, în 31 martie. Actiunea de interventie a fost ingreunată din cauza faptului că nu s-a putut face accesul cu autospecialele de interventie pâna la focarele de incendiu, pompierii, oamenii din Ucea, angajați de la ocoalele silvice au fost nevoiti să se deplaseze pedestru, mai bine de două ore, pe timp de noapte, pe un teren accidentat.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.