În zona turistică a Drăguşului, la vreo 5-6 km înspre munte îl găsiţi pe Ioan Sorin Sofonea, un cetăţean austriac care şi-a făcut propria lui grădină zoologică pe locul fostelor grajduri ale CAP-ului. Aţi citit bine, cetăţean austriac, cu nume de Drăguş! Lumea îl ştie după numele Bădicu şi tot aşa se numeşte şi punctul gastronomic pe care l-a înfiinţat la ferma sa.

Bădicu este drăguşean get-beget, dar şi-a înlocuit cetăţenia română cu cea austriacă pe vremea când locuia şi muncea la Viena. A stat în Austria peste 20 de ani şi a lucrat de toate. În timpul acesta a investit în proprietăţi în ţara sa natală. A cumpărat fostele grajduri ale satului şi după mulţi ani a ajuns să îşi facă acolo o adevărată fermă şi chiar să locuiască în zona turistică a Drăguşului.

Ca un făcut al sorţii, numele i se trage de la un predecesor de-al său care a fost celebru tot prin Viena. ,,Străbunica mea – Mama Agârtină, cum o ştie toată lumea – a avut un frate, Dionisie Sofonea. Acesta a făcut şcoala de ofiţeri de la Sibiu, acum un secol şi jumătate, iar apoi a fost mutat la Viena. Lui i se zicea Bădicu din Viena. Am mai avut o mătuşă care chiar l-a mai prins în viaţă şi ne-a mai povestit de el. El era un un fel de secretar de stat acolo, era omul pe cal alb care îi dădea onorul împăratului Franz Joseph. Tot el l-a primit şi pe Badea Cârţan când a ajuns la Viena. A murit în 1938”, povesteşte strănepotul său, în timp ce ne arată un volum în care apare Bădicu din capitala Austriei.

Din pasiune pentru animale a creat o mini grădină zoologică

Afară, o primăvară frumoasă şi o curte plină cu ghiocei ne aşteptau să respirăm aer curat de munte, printre animale.

,,De vreo 10 ani am început povestea aceasta cu mini grădina zoologică. Mie îmi plac animalele. Uitaţi, de exemplu pe cerbul acesta (n.r. pe care-l cheamă Andrei) l-am adus din Germania de la o fermă, am acte pentru el de când a intrat în ţară. Mai încolo puteţi vedea nişte oi pitice, care trăiesc de regulă pe o insulă în Franţa în mediul lor natural. Sunt doar câteva mii în toată lumea. Eu le-am cumpărat de la cineva care le dusese în Belgia. Lacul din dreapta noastră îl populăm vara cu păstrăvi pentru consumul intern şi pentru turiştii care doresc să pescuiască. Mai în spate mai este unul cu caras. Acum ne îndreptăm spre o colecţie frumoasă de fazani. În lume sunt 36 de rase de fazani, iar noi avem aici vreo 10-12 dintre ele. Dar, staţi, înaintea fazanilor să vă arăt porumbeii râzători din Africa de Nord. Sunt nişte porumbei foarte cuminţi, pe care îi folosesc de regulă magicienii care fac scamatorii, doar că aceia sunt albi, noi avem unii gri aici”, îmi povesteşte Bădicu, în timp ce trecem împreună în revistă numeroasa colecţie a înaripatelor.

Fazanii sunt de toate felurile şi de toate culorile, în funcţie de dispoziţia lor unii fac dansuri de împerechere şi îşi arată frumoasa coloratură a penajului, alţii trec ţanţoşi pe lângă nişte raţe cărora ar vrea să le arate că există o diferenţă de clasă, alţii moţăie-n lumina zilei de parcă au fost prea ocupaţi în timpul nopţii.

Un şir întreg de boxe vopsite-n alb sunt dedicate numai fazanilor şi, întocmai ca la o grădină zoologică recunoscută, provenienţa şi denumirea fiecărei rase sunt scrise pe o tăblie corepsunzătoare ,,domiciliului” lor.

Mai sunt şi alte păsări şi animăluţe pe care le puteţi descoperi voi înşivă şi chiar le puteţi hrăni. Cerbul Andrei pare cel mai pofticios din grădină, dar şi cel mai prietenos cu oamenii, nu zice niciodată nu când vede o mână întinsă, fie că e cu mâncare, fie că vrea să-l mângâie.

,,Doar eu cu doamna mea Claudia ne ocupăm de tot. Nu avem alte ajutoare”, îmi spune Bădicu atunci când îl întreb unde-s oamenii care hrănesc şi curăţă toate aceste spaţii.

,,Vin copii în tabere, facem foc de tabără, e raiul lor aici. Avem şi o hidrobicicletă pe unul dintre lacuri”, continuă el.

Bădicu spune că oricine poate merge la ferma sa să vadă mini-grădina zoologică. Până acum, de când o are, nu a existat nicodată o taxă de vizitare, dar se gândeşte să instituie o taxă modică pe viitor.

Un muzeu în toată regula la care au lucrat două generaţii din familie

După ce a luat naştere ferma cu animale, Bădicu a pus pe picioare de curând şi un punct gastronomic local, adică o afacere de familie, autorizată de Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, care însemană că poţi servi masa unui grup restrâns de persoane cu preparate locale specifice zonei şi la care se folosesc produse din gospodăria proprie sau din comunitate.

Impresionant este însă locul unde Bădicu poate servi această masă cu preparate de-ale zonei. Este un muzeu în adevăratul sens al cuvântului la a cărui compunere au lucrat două generaţii din familie: ,,Taică-miu, Dumnezeu să-l ierte, a început a aduna piese, iar apoi am continuat eu. Cred că tot ce vedeţi aici a fost adunat cam în 50 de ani. La început de la familie, de la prieteni, iar astăzi sunt oameni care pur şi simplu vin şi ne aduc lucruri vechi pentru că ştiu că noi le găsim o întrebuinţare sau o zonă de expunere.”

Cu răbdare şi curiozitate în acelaşi timp, mă apuc a admira obiectele expuse: de la binocluri din războaiele mondiale, la tapiserii, aparate foto, obiecte de cult, vânat împăiat, maşini de cusut Singer, mobilier cu oglinzi veneţiene, veşminte populare etc. N-ai zice că pot crea toate un corp comun când vine vorba de expunere, dar rezultatul este unul uimitor.

Undeva la etaj este spaţiul de lucru al lui Bădicu. Un alt muzeu şi acolo. Însă nu este public, ca restul sălii de jos. La etaj Bădicu a adunat multe documente vechi despre Drăguşul natal, consemnări făcute de oameni de cultură, reviste vechi tipărite în limba română în străinătate, cărţi, o colecţie de timbre cu toate figurile monarhiei româneşti şi câte şi mai câte. Tot acolo, pe pereţi, stau la discuţii toţi ,,băieţii buni” cum le spune el. Sunt portrete pictate de fratele său, ale lui: Stalin, Hitler, King John Un, Kim Ir Sen, Putin, Ceuaşescu, Che Ghevara şi mulţi alţii.

Interesant mi s-a părut un cufăr de vreo sută de ani care, cum spune colecţionarul său, a fost transmis cu ,,Fan Curierul” de pe vremuri, din Canada în România. Familia Sofonea se vede treaba că a fost răspândită peste tot prin lume, de la Viena şi până în Canada. Un John Sofonea a ajuns în Canada ca lucrător la o mină de uraniu. Era exact străbunicul matern al lui Ioan Sorin Sofonea, care la un moment dat şi-a trimis în România un cufăr cu agoniseala de acolo. Adresa este ,,comuna Drăguş, Reginunea Stalin, RPR România”, în acord cu vremurile de atunci. Cufărul a fost pus pe un vapor de la Cunard, adică exact aceeaşi companie care a avut şi Titanicul. Astăzi, compania are în continuare nave de croazieră, mai mari şi mai moderne, care navighează peste tot în lume.

După ce mă plimb în voie prin muzeul grozav al strănepotului împăratului Austriei, urmează să văd şi câteva camere de cazare. Pe acestea mi le arată Claudia şi tot ea este cea care are grijă să le păstreze cât se poate de autentice. În camere sunt canapeie din vremea străbunilor, straie din lână de oaie şi alte decoraţii care se aseamănă cu cele existente în muzeu.

Îi mulţumim lui Bădicu şi Claudiei că ne-au lăsat să le explorăm ferma şi plecăm spre casă după câteva ore bune petrecute în aer curat la munte în zona Drăguşului.

(Cristina Cornilă)