FOTO | 9 martie 2023. Comemorarea luptătorilor anticomunişti, la Monumentul Rezistenței Anticomuniste din Făgăraș


Luptătorii anticomunişti au fost comemoraţi astăzi, 9 martie 2022, la monumentul ridicat în memoria lor în faţa Cetăţii Făgăraş. Evenimentul a debutat la ora 12.30, cu intonarea imnului de stat.

În fiecare an, în 9 martie, de Ziua Deținuților Politic Anticomuniști din perioada 1944-1989 este organizată la Făgăraş o slujbă religioasă de pomenire a celor care au pătimit în timpul regimului comunist. Evenimentul are loc de fiecare dată la Monumentul Rezistenței Anticomuniste din fața Cetății, monument inaugurat în septembrie 2014.

Începând cu 1944, teroarea roșie adusă pe spinarea tancurilor sovietice se instaura în România. A fost începutul unei perioade negre în istoria țării, milioane de oameni urmând să treacă prin experiența iadului comunist.

Românii s-au opus cum au putut prigoanei, mii de oameni alegând calea cea mai grea, cea a rezistenței cu arma în mână. Aceştia s-au ascuns în munți și păduri, s-au organizat în grupe de luptă și au acţionat sprijiniți de populația din satele din jur. Au urmat lupte, jertfe şi sarcificii.

Ziua de 9 martie a fost desemnată, conform Legii nr. 247 din 05.12.2011, „Ziua Deținuților Politic Anticomuniști” din perioada 1944-1989 și coincide, deloc întâmplător, cu data pomenirii celor 40 de Mucenici.

După slujba de pomenire, a ţinut un scurt discurs părintele protopop David Iulian.

,,Discursul meu vreau să fie ca un moment de aducere aminte a celor pentru care astăzi ne aflăm aici. Într-o zi de sărbătoare pentru Biserica noastră, în care îi cinstim pe cei 40 de mucenici, care, acum peste 1.700 de ani s-au jertfit pentru credința creștină. Iată, istoria se repetă, dar sub o altă formă. Cei care nu își cunosc istoria, sunt condamnați de ea să o repete. Iată, după mii de ani, din nou, un alt regim, care, de această dată, a fost împotriva libertății. Libertatea, în momentul în care o ai, nu o apreciezi, ți se pare ceva firesc. În momentul în care cineva te privează de libertate, începi să îți dai seama ceea ce ai pierdut. Luptătorii au avut credință că libertatea gândirii, a exprimării, face mai mult decât libertatea fizică a lor. Au fost închiși, chinuiți, torturați, atât ei, cât și familiile lor. Întotdeauna vedem doar lucrurl direct. Dar cu siguranță, acum, printre noi, sunt șiurmași ai luptătorilor, care au resimțit această privare a libertății lor. Știm cu toții cât este de greu atunci când părinții nu sunt lângă copiii lor. Cu siguranță, idealul lor a fost atins’’, a spus părintele protopop Iulian David.

Instituţii publice şi partide politice au depus apoi coroane de flori la Monumentul Rezistenţei Anticomuniste, nu înainte, însă, ca tinerii atelierului de chitară al Protopopiatului Ortodox din cadrul Asociației Hai la chitară, să oferte publicului o piesă de Radu Gyr și o alta compusă de Valeriu Sterian.

,,În fiecare an organizăm acest eveniment. Astăzi este o zi cu dublă semnificație, este și Ziua celor 40 de mucenici, a celor care s-au jertfit pentru neamul românesc. Dar și comemorarea foștilor deținuți politic. Este o zi cu o însemnătate mare pentru Făgăraș și Țara Făgărașului, iar Pirmăria Făgăraș se implică și organizează de fiecare dată acest eveniment’’, a declarat primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu.

Prezentă la eveniment a fost și sora luptătorului anticomunist Ion Gavrilă Ogoranu, Eugenia Petrișor, în vârstă de 86 de ani.

,,Aveam 12 ani când au închis-o pe mama mea. Și am rămas cu o soră mai mare ca mine cu patru ani și am suferit fără mama timp de 3 ani. Nu puteam lipsi de la parastas nici acum’’, a spus ea.

foto: Salut Făgăraș, Vlad Vasile




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.