Astăzi, 25 mai, la Făgăraș a fost marcată Ziua Eroilor, printr-o manifestare organizată de către Primăria Făgăraș și Casa Municipală de Cultură. Din program au făcut parte un serviciu religios, depunere de coroane și defilarea Gărzii de onoare.
Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român, este celebrată în fiecare an, de Ziua Înălțării Domnului, mare sărbătoare creștină, care marchează înălțarea la cer a lui Iisus Hristos, la 40 de zile după Înviere. Astfel, anul acesta, Ziua Eroilor este celebrată la 25 mai, în memoria celor căzuți de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.
Și la Făgăraș a avut loc o ceremonie religioasă, depuneri de coroane și defilarea Gărzii de onoare.
Cel mai vârstnic făgărășean și veteran de război, Gheorghe Prunduș, a ținut să fie prezent la eveniment și să aducă un omagiu foștilor camarazi, căzuți la datorie.
,,Am întinerit cu 25 – 28 de ani venind la acest eveniment. Inima mea tresare pentru eroii neamului. Sunt prezent la datorie zi și noapte pentru ei. Am luptat alături de eroi, voi lupta în continuare pentru pomenirea celor căzuți. În veci le voi păstra amintirea și jertfa depusă pentru patrie’’, a spus acesta.
,,Așa cum este normal, marcăm Ziua Eroilor și la Făgăraș. Iată că, mai bine de 100 de ani, poporul român își cinstește eroii în fiecare an, în ziua de Înălțarea Domnului. E important să ne amintim de eroii noștri, de cei care au murit în războaie pentru apărarea patriei. Lor le datorăm tot ce suntem acum, ce avem și țara pe care o avem. Morții din războaie au lăsat multă tristețe, traume, care au marcat generații întregi. Țin minte că bunicul meu a fost veteran de război, mi-a povestit ce a făcut pe front. Iar bunica mea a avut doi frați care au murit în cel de-al Doilea Război Modial. Îmi amintesc că toată viața a ținut doliu pentru cei doi frați. E important să ne amintim eroii și să îi cinstim în fiecare an, așa cum trebuie’’, a amintit Lucian Mija, administratorul municipiului Făgăraș.
,,Este o zi importantă pentru români, Înălțarea Domnului. Știm că în 1920, prin Decret, s-a stabilit ca Ziua Eroilor să fie înaceeași zi comemorată cu Ziua Înălțării Domnului. Este o sărbătoare importantă, la care toți românii participă, atunci când au această posibilitate și onoare’’, a spus și Cosmin Știrbu, viceprimarul municipiului Făgăraș.
,,Țin să fiu prezent la Făgăraș și, în general, oriunde cinstim memoria eroilor. Cred că aceste zile simbolice sunt foarte importante, ar trebui să participăm în număr cât mai mare. La fel, și la nivel instituțional să cinstim toate aceste eforturi s-au făcut și datorită cărora existăm, până la urmă, ca stat și popor. Am venit astăzi și din partea Senatului României, am depus o coroană. Dar și din partea USR, alături de consilieri locali și colegi de filială, am ținut să facem acest gest simbolic’’, a spus și Irineu Darău, senator.
La eveniment au participat oficialitățile, reprezentanții Armatei și ai Poliției Naționale și Locale, dar și făgărășeni.
(Alina ROMAN)