FOTO / Ziua Națională, celebrată prin cântec și tradiție la Colegiul Național „Radu Negru”. Sala de sport s-a umplut de emoție și culoare


  • Elevii și profesorii Colegiului Național „Radu Negru” au marcat în avans Ziua Națională a României.
  • Evenimentul a adus în prim-plan tradițiile locale, cântecele patriotice și legătura dintre generații.

Sala de sport a Colegiului Național „Radu Negru” a găzduit, astăzi, o serbare dedicată celor 107 ani de la Marea Unire. Spectacolul a adus momente artistice variate, costume populare, simboluri naționale și multă emoție, într-o atmosferă festivă trăită de elevi și profesori.

Programul a inclus intonarea Imnului Național, cântece patriotice interpretate de cor, poezii recitate de elevi, dansuri populare și momente tradiționale specifice Țării Făgărașului. Unul dintre momentele centrale ale zilei a fost cel prezentat de Ceata de feciori a Colegiului, care a adus colinde și obiceiuri vechi din satele zonei, însoțite de port popular autentic.

Sunt 107 ani de când s-a născut România Mare și, astăzi, elevi, profesori și toți cei care avem o inimă care bate pentru Colegiul Național «Radu Negru» onorăm aceste evenimente în focul cărora s-a născut chiar liceul nostru. România continuă să trăiască prin noi. La mulți ani, România!”, a declarat Ioan Streza, professor de istorie la Colegiul Național ,,Radu Negru’’.

Prof Maria Racu, director Colegiul Național ,,Radu Negru”

Este un moment care arată sinergia dintre ciclul primar, gimnazial și liceal. Ziua Națională nu este doar despre trecutul glorios al țării, ci mai ales despre viitor. Iar viitorul este pe mâini bune, pentru că în școala noastră tinerii creează viitorul”, a declarat prof. Maria Racu, directorul Colegiului Național ,,Radu Negru’’.

Copiii vor prezenta colindul gazdei din Pojorta, colindul fetei gazdei din Viștea de Jos și jocul fetei la casa fetei. Sunt copii din multe sate ale Țării Făgărașului, fiecare cu costumul pregătit de bunici sau părinți. S-au integrat extraordinar în obicei”, a declarat professor Mariana Șandru, coordonatoarea cetei de feciori.

Prin desfășurarea acestui spectacol, Colegiul Național „Radu Negru” a adus un omagiu Zilei Naționale și a transmis o lecție despre identitatea românească.

(Alina ROMAN)

 

Pe lângă programul general din sala de sport a instituţiei de învăţământ, mai multe cadre didactice au sărbătorit cu copiii şi la ore Ziua Naţională a României. Aşa s-a întâmplat, de pildă, în clasa prof. Adriana Stan, unde cei mici au desfăşurat astăzi activităţi în spiritul acestei sărbători.

 

 

 

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.