Încep lucrările la Liceul Tehnologic ,,Dr. Alexandru Bărbat” Victoria. Valoarea contractului este de peste 13 milioane de lei


Camelia Bertea, primarul orașului Victoria, anunță, pe o rețea de socializare, începerea lucrărilor la Liceul Tehnologic ,,Dr. Alexandru Bărbat” din Victoria. Valoarea contractului, spune primarul, este de 13.537.205, 34 lei, fără TVA, iar perioada de execuție este de 12 luni.

Firma câștigătoare este Asocierea SC POLLUX IMPEX SRL și SC EURAS SRL.

,,Avem câteva zile la dispoziție să eliberăm o parte din clădiri și să le predăm. Vă reamintesc că, dincolo de faptul că elevii noștri vor studia în condiții mult mai bune, în clădiri renovate, curate și sigure, previziunile arată că, prin eficientizarea energetică se va reduce consumul de energie primară (prin urmare, și costurile) cu 30 până la 65% pe fiecare corp de clădire”, spune primarul Camelia Bertea.

În total, se va renova o suprafață desfășurată de 8.735 metri pătrați, astfel:

  • Corpul 1 – școală;
  • Corpul 2 – sală de gimnastică;
  • Corpul 3 – atelier școlar;
  • Corpul 5 – spălătorie;
  • Corpul 6 – CT;
  • Corpul 8 – atelier (laborator tehnologic);
  • Corpul 12 – spații de învățământ pentru activități didactice și de instruire practică și internat (internat 1).

Lucrările de eficientizare energetică constau în termoizolarea pereţilor exteriori ai clădirilor şi acoperişurilor de tip terasă necirculabilă, înlocuirea integrală a tâmplăriei existente cu ferestre termopan, instalarea de pompe de căldură, instalarea de panouri fotovoltaice. De asemenea, la corp – măsuri de consolidare locală, anume aplicarea, prin vopsire, a protecțiilor de suprafață cu rol anticarii, ignifugare, termoizolarea plăcii de beton din pod, executarea de jgheaburi și burlane corect dimensionate, care vor prelua apa și o vor direcționa spre rețeaua de colectare, executarea de trotuare etanșe pe tot perimetrul clădirilor cu pantă de scurgere spre exterior, consolidarea fisurilor, repararea tencuielilor degradate de la interior și compartimentări interioare nestructurale la corpurile C1, C2 și C6.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.