Misiunea pentru stingerea incendiului izbucnit în Munții Făgăraș continuă și la această oră. Peste 30 de pompieri și aproximativ 40 de lucrători de la Ocolul Silvic ”Pădurile Făgărașului” și Ocolul Silvic Făgăraș sunt și la această oră la stingerea focarelor de incendiu izbucnit încă de duminică.
Potrivit directorului RPL Ocolul Silvic Pădurile Făgărașului, Ionel Lazea, din fericire, la ora actuală, doar se supraveghează focarele.
,,Au mai apărut focare și ieri, și azi-noapte. Și acum sunt colegii mei acolo și supraveghează. Am fost și eu zilele acestea și am ajutat. În acea zonă nu a plouat absolut deloc, a plouat pe zona Drăguș, Sâmbăta, dar pe zona Ucea Mare nici trei stropi nu au fost. S-a intervenit foarte greu, știți că în acea zonă, Ucea – Viștea – Podragu, sunt cele mai înalte vârfuri. Am avut noroc cu drumurile de acces, făcute tot de silvici, cu ani în urmă. Am dus apă, provizii, însă este o zonă foarte grea. Sunt 2 ore de mers din capătul drumului și o oră cu TAF-ul. Incendiul a fost aproape de golul alpin. Unde a izbucit inițial incendiul duminică era o plantație și acolo s-a întins cel mai ușor focul. Soarele are putere, sunt resturi de vegetație veche, iarbă uscată, așa că nu a trebuit decât o scânteie pentru ca focul să se aprindă. Și din cauza vântului incendiul s-a răspândit, ne dă mari bătăi de cap”, a declarat directorul Ionel Lazea.
În prezent este în desfășurare o anchetă, pentru a stabili cu exactitate cauzele izbucnirii incendiului.
,,Până la urmă, în vârf de munte, și de la o sticlă se poate crea efetul de lupă. Soarele puternic și vântul posibil să fi creat condițiile pentru ca focul să pornească. Nu incriminăm pe nimeni, focul nesupravegheat, soarele, uscăciunea, de la orice ar fi putut pleca incendiul. După acest incendiu va ieși vegetație nouă, puieții care au fost afectați ne este cel mai mare pagubă. Plantația aparține ocolului de stat, după ce colegii au reușit să crească puieții, vine o vâlvătaie și strică tot. Trebuie făcute completări, plantat iar. Am fost și eu cu echipa de muncitori la stingerea focarelor, focul a ajuns și în zona noastră. Trei ocoale am participat la stingerea incendiului, am fost mai mulți decât pompierii, peste 50 de lucrători am fost prezenți. De asemenea, cu noi a fost și primarul comunei Ucea, Adrian Grovu, încă de la început, de duminică. A adus lucrătorilor mâncare și a fost cu el și mulți voluntari din comuna Ucea. Au stat și au upravegheat focul împreună cu noi și pompierii’‘, a mai spus directorul RPL Ocolul Silvic Pădurile Făgărașului, Ionel Lazea.
Se intervine și la această oră pentru stingerea focarelor de incendiu izolate cu 32 de pompieri și aproximativ 40 de lucrători de la Ocolul Silvic ,,Pădurile Făgărașului” și Ocolul Silvic Făgăraș. Până în acest moment au ars aproximativ 11 hectare de vegetatie uscată și litieră de pădure, anunță purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, maior Ciprian Sfreja.
Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a ținut să tragă un semnal de alarmă referitor la pericolul reprezentat de incendiile de vegetație: „Constat cu îngrijorare că «sezonul» incendiilor de vegetație, inclusiv a celor de pădure, a început. Fac un apel foarte serios către fermieri, silvicultori, muncitori forestieri și turiști să fie extrem de atenți cu sursele de foc în zonele cu vegetație uscată. Incendiul recent din Munții Făgăraș, din zona Valea Ucea Mare, ne arată că un gest aparent inofensiv poate cauza mari prejudicii. O pădure tânără, plantată după ce, în urmă cu câțiva ani, un atac de insecte a distrus pădurea bătrână, este acum afectată iremediabil, iar munca din ultimii ani a silvicultorilor s-a făcut scrum. Fac un apel și către cetățeni să semnaleze astfel de incendii imediat ce le observă și să dea o mână de ajutor pompierilor și lucrătorilor silvici pentru stingerea acestora acolo unde apar”.
Reamintim că este interzis să se ardă miriștile și vegetația uscată fără acceptul autorităților de mediu și fără informarea în prealabil a primăriilor și serviciilor voluntare pentru situații de urgență. Nerespectarea măsurilor specifice la efectuarea arderilor de miriști, vegetație uscată și resturi vegetale poate avea consecințe grave asupra comunităților, prin punerea în pericol și chiar pierderea de vieți omenești, producerea de pagube materiale și afectarea mediului înconjurător.
Se interzice aprinderea focurilor în pădure sau la o distanță mai mică de 100 m față de liziera pădurii. Focurile de tabără sau cele de camping pot fi aprinse doar în locuri special amenajate, la o distanță de siguranță față de marginea pădurii.
(Alina ROMAN)