Sâmbătă, 30 martie, va avea loc, pentru a doua oară la Făgăraș, Marșul pentru Viață. Întâlnirea va avea loc la ora 14.00, la Biserica brâncovenească Sf. Nicolae.
Tema din acest an este ,,Construim împreună pentru VIAȚĂ’’.
,,Construim împreună o cultură a sprijinului față de femeia însărcinată, a celebrării valorii infinite și a demnității fiecărei persoane umane din primul moment al existenței ei. Construim împreună o cultură a empatiei și decenței, în care femeile însărcinate să poată împărtăși cu cei din jur, cu încredere și fără teamă, stările și problemele cu care se confruntă. Construim împreună o cultură a contribuției pentru o lume mai sigură și mai demnă. Construim comunități de sprijin. Un proverb spune că este nevoie de un sat pentru a crește un copil. Noi credem cu tărie că este nevoie de o comunitate responsabilă și empatică pentru a ocroti femeia însărcinată, ca să poarte și să nască în cele mai bune condiții copilul cu care este însărcinată. Știm că doar prin implicarea generală putem construi această cultură’’, se arată într-un comunicat de presă.
Tema ediției a Marșului pentru viață din acest an a fost inspirată de situația care a dus la moartea Alexandrei Ivanov, o mamă de două zeci și cinci de ani, căreia nu i s-au acordat îngrijirile medicale necesare în urma unui avort spontan. Alexandra Ivanov a fost printre organizatorii Marșului pentru viață în localitatea ei, a sprijinit tinere în criză de sarcină de când era în liceu și a fost o inimă a faptelor bune în comunitatea ei.
Această ediție îi este dedicată ei și copilului nenăscut pe care l-a pierdut.