Primăria Făgăraș anunță implementarea unui nou sistem de colectare a deșeurilor, prin înlocuirea treptată a tomberoanelor clasice cu eco-insule inteligente. Aceste platforme moderne de colectare selectivă au început deja să fie instalate în mai multe zone ale orașului, iar măsura vine în sprijinul unui mediu mai curat și a unei gestionări eficiente a deșeurilor.
Accesul la noile eco-insule va fi securizat și se va face doar cu un card personalizat sau printr-o aplicație mobilă. În perioada următoare, locuitorii vor primi aceste carduri și codurile de acces. Autoritățile locale precizează că măsura are ca scop responsabilizarea utilizatorilor și monitorizarea corectă a modului în care sunt depozitate deșeurile.
„Această schimbare nu este doar o modernizare a infrastructurii de salubritate, ci un pas concret spre un oraș mai curat, civilizat și sustenabil”, transmite Primăria Făgăraș.
Pentru o scurtă perioadă, tomberoanele vechi vor funcționa în paralel cu noile eco-insule, pentru a permite o tranziție lină.
Deșeurile vor fi colectate în cinci fracții:
- Deșeuri reziduale
- Deșeuri biodegradabile
- Plastic și metal
- Hârtie și carton
- Sticlă
Primăria face apel la toți cetățenii să adopte obiceiul de a sorta deșeurile corect și constant. Implicarea fiecăruia va conta în efortul comun de a transforma Făgărașul într-un oraș verde și responsabil.